• Ioana Geacăr

  • 1 carte
Ioana Geacăr (n. 1959, jud. Dâmbovița) este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, secția Poezie. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București (1990). Scrie poezie, critică literară şi literatură pentru copii. A debutat publicistic în revista Amfiteatru (1983), iar editorial în 1988 cu Scrisoare pentru cei dragi (versuri), la Editura Ion Creangă, cu pseudonimul Ioana Dana Nicolae. A colaborat cu poeme sau cronici literare în » ...mai mult România literară, Luceafărul, Astra, Argeş, Curier literar, Altfel, Poesis, Ziua literară, Viaţa românească, Revista nouă, Urmuz, Prăvălia Culturală, Litero-mania. A publicat poezie: Lumină de sare (Editura Macarie, Târgovişte, 1996), Contre-jour (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000), Aparte (Editura Vinea, Bucureşti, 2006), Rosee pleurante (Edition Clapas, Millau, France 2006), Pixelmes (Edition Clair de plume 34, Vic-la-Gardiole, France, 2013), recviem pentru nuca verde (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2015), uite ce e (Editura Paralela 45, 2017); literatură pentru copii: Poveşti cu vrăbii şi Zgriburici (proză, 1999, Editura Lucman, Bucureşti) şi Joacă-te cu mine, bunică Iolanda! (versuri, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000); critică literară: Dictatura auctorială. Eseu despre proza experimentală a lui Mircea Nedelciu (Editura Libra, Bucureşti, 2008).
Created in 0.0390 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.