27 de pasi

Preț: 42^,00 lei

Disponibilitate: stoc limitat

adaugă în coș

Autor: Tibi Useriu

ISBN: 978-973-0-23387-2

Editura: Aqua Forte

Anul publicării: 2017

Pagini: 220

Format: 13X20

Categoria: Memorii/Jurnale

DESCRIERE

27 de pasi

Tibi Useriu

... cartea te invita sa descoperi omul din spatele performatei.

... o poveste care va surprinde si poate soca, multi cititori, promitand sa fie autentica, dar si brutala.

...

... lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia.

Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.

Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata. La fel si cei care, fara sa fi intrebat inainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba romana...

Fragmente din carte:

M-am crezut invincibil

„Ce alb e totul! Cât de incredibil de alb!" Fereastra jeepului în care mergem spre locul de start înrămează tabloul unui pictor lipsit de fantezie. Nu are nicio pată. E sticlos, rece, impersonal. Albul e un zid. Zidul alb.

In afară de huruitul egal al motorului, e linişte. Inchişi în capsula asta, ne chiorâm pe geam la zidul de afară, cel în care toţi vom da cu capul, dar nu deodată şi nu la fel. Ne holbăm, de fapt, la nimic. Pentru că, în afară de alb, nu mai e altceva.

In maşină suntem patru oameni, dintre care trei români: Andrei, Vlad şi eu. Cu noi e organizatorul 6633. Tipul ăsta, deşi e super-simpatic, ar trebui aruncat acum din maşină, din mers.

Iar noi ar trebui să facem stânga-mprejur şi să ne întoarcem acasă, la o lume normală si la vieţile noastre banale.

Aşa ar trebui, dar noi nu şi nu. Ne îndreptăm cu hotărâre spre capătul lumii şi totodată spre acest infern incolor, care ne aşteaptă cu braţele deschise.

Cred că aşa te aşteaptă şi moartea. Rece, impersonală, cu braţele larg deschise şi foarte plictisită. Afară, vântul a stat şi reflexia soarelui în zăpadă e acum orbitoare.

Albul e liniştitor şi înfricoşător. E suficient să ai un moment de rătăcire, să leşini şi să adormi visând ceva frumos, ca fetiţa din povestea aia cu chibriturile, şi devii parte din peisaj.

La minusurile de afară e foarte simplu să mori. Ingheţat bocnă, într-o rână, pe vecie. După câteva zile de căutări, te vor găsi ei, organizatorii. Vor da cu o mătură peste tine şi vor zice: „Ui şi la ăsta, parcă-i viu“. O statuie perfect congelată. Cu toţii ştim chestia asta. De-aia tăcem aşa, ca peştii, în conserva asta pe roţi.

Suntem 12 oameni în povestea 6633 din acest an. Toţi bărbaţi. Toţi nebuni. Mai degrabă poţi spune că suntem colegi de suferinţă, nu competitori. Culmea! Nu s-a retras niciunul după terminarea înscrierilor.

De obicei, câte unul se mai dă lovit atunci când, într-un moment de luciditate, îşi dă seama ce îl aşteaptă. Ultimul primit în această companie selectă sunt eu, marele outsider. „Nime-n drum“, cum zic bârgăuanii...