271 de organizatii internationale interguvernamentale
DESCRIERE
Acest volum a apărut din necesitatea de a prezenta panorama vastă a organizaţiilor internaţionale interguvernamentale.
În acest context am demarat o activitate de cercetare şi documentare ce a început în anul 2005. Primul pas făcut a fost încercare de a identifica dacă este disponibil un astfel de dicţionar pe piaţă. Am reuşit să identific câteva volume1 publicate în România, dar acestea se rezumau doar la prezentarea organizaţiile internaţionale interguvernamentale de notorietate.
Cu toate că s-a ajuns la un număr de 271 de organizaţii internaţionale interguvernamentale prezentate în acest volum, este posibil ca anumite organizaţii să nu se regăsească aici, principalul motiv fiind accesul la informaţie.
A rezultat astfel un volum viu, ce surprinde pe de o parte, în intimitatea sa procesul naşterii unei organizaţii, viaţa acesteia, transformarea sau încetarea activităţii organizaţiei respective, iar pe de altă parte, viaţa unei veritabile societăţi internaţionale a organizaţiilor internaţionale interguvernamentale.
Pentru a aduce un plus de rigoare am realizat un scurt studiu ce răspunde la întrebarea: ce este o organizaţie internaţională interguvernamentală? Este un studiu util ce delimitează lumea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale de alte entităţi ce activează pe plan internaţional ca: organizaţiile neguvernamentale, conferinţele internaţionale sau societăţile transnaţionale.
Acest volum este o lucrare „vie”, comparabilă cu organismele vii, care se nasc, se dezvoltă şi, la un moment dat, îşi încetează existenţa. Tot aşa, organizaţiile internaţionale se înfiinţează pentru a satisface o anumită necesitate, îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, îşi încetează existenţa sau se transformă. În acest context, alături de Editura C.H. Beck, lansăm o iniţiativă editorială care sperăm să ne apropie de public şi punem la dispoziţia tuturor celor care doresc să ne transmită comentarii, sugestii sau să ne indice o organizaţie nouă, o adresă de e-mail unde ne pot contacta: redactie@beck.ro.
Lucrarea de faţă se adresează studenţilor facultăţilor de drept, facultăţilor de istorie, facultăţilor de relaţii internaţionale, facultăţilor de ştiinţe politice, facultăţilor cu profil economic, masteranzilor şi cercetării ştiinţifice, precum şi specialiştilor, practicienilor şi tuturor celor implicaţi sau interesaţi de relaţiile internaţionale.
În aceeaşi măsură, volumul se adresează publicului larg, interesat de viaţa internaţională, precum şi domeniului privat, care ar putea fi interesat de acest volum, având în vedere că există anumite organizaţii internaţionale interguvernamentale de reglementare a pieţelor pentru produse specifice ca: cupru, nichel, cauciuc, cacao, cafea, viţă de vie şi vin sau grâu, ulei de măsline, zahăr, cocos.
Limba: Romana
Nr.pagini: 432
Dimensiuni:
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
- 99,00 lei
Promoţii
-- 739,00 leiPRP: 781,00 lei
- 198,00 leiPRP: 209,00 lei
- 302,00 leiPRP: 319,00 lei
RECENZII