A 10-a aniversare

A 10-a aniversare - James Patterson

…Cindy se holba la monitorul computerului ei, mult prea conştientă că secundele se scurgeau cu viteză pe ceasul afişat în colţul din stânga jos şi termenul-limită ~ ora patru ~ se apropia cu paşi repezi.

Of, Doamne, se împotmolise rău!

După ce ieri reuşise să respecte ora fatidică, azi n-avea nici cea mai mică idee cum să pună cap la cap datele despre toată această poveste.

Discuţiile cu victimele violului îi frângeau inima şi erau cu adevărat teribile, vii în mintea ei, dar nu putea să vină cu numele niciunui martor, nu putea să citeze asistentele medicale şi nici n-avea „o sursă apropiată de poliţie“ fiindcă poliţiştii nu fuseseră încă solicitaţi să se ocupe de acel caz.

Cindy întorsese faptele şi pe faţă şi pe dos până ajunsese la esenţa lor.

Atacurile avuseseră loc asupra unor femei care locuiau şi munceau în trei locuri diferite din oraş. Femeile nu erau de un singur fel.

Aveau vârste, ocupaţii şi etnii diferite. Nu semănau deloc. Şi ce era cel mai rău: Cindy urma să vâre o spaimă de moarte în cititoarele ei cu această poveste şi n-avea nici cea mai mică idee cum se puteau ele apăra de acest violator.

Cindy îşi reciti notiţele luate în timpul discuţiei de dimineaţă cu ultima dintre victime, Inez Fleming. La fel ca Laura Rizzo şi Anne Bennett, Inez Fleming se trezise aproape de locuinţa proprie după un leşin de mai multe ore.

In acea perioadă fusese violată, reîmbrăcată cu neîndemânare în propriile haine şi aruncată-n stradă.

Fleming fusese examinată la ora nouă dimineaţa de un doctor de la St. Francis. Asistenta-şefa o sunase pe Joyce Miller să-i spună că aveau acolo victima unui viol asemenea celor internate în spitalul Metro la începutul săptămânii.

Joyce o sunase pe Cindy. Şi Cindy se dusese să o vadă pe Fleming.

Primul lucru remarcat de Cindy la Inez Fleming era că femeia nu arăta deloc ca o slăbănoagă. Cântărind circa o sută de kilograme, Inez lucra ca suplinitor la o şcoala de stat de pe Mission.

Era isteaţă şi, spre deosebire de primele două victime, căsătorită. Inez îi spuse lui Cindy că-şi aminteşte că a auzit ceva ca prin vis. Ceva de genul „o zi mare“. Ce-ar putea fi asta?

Cindy ar fi vrut şi ea să ştie.

Era la fel ca în cazul celorlalte femei, care îşi aminteau numai frânturi. La fel ca Laura şi Anne, nici Inez n-ar fi putut spune că-şi aducea ceva aminte. Putea să fi fost ceva imaginat sau ceva ce auzise în timp ce zăcea pe alee...

Limba: romana
Nr. pagini: 354
Dimensiuni: 11X18
An aparitie: 2015

RECENZII