Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta - o incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive

thumbthumb
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 252

DESCRIERE

Un anumit grad de dependentă este natural şi indispensabil în viaţă. Copilul este dependent de părintele lui pe care, cel puţin în copilărie îi investeşte cu putere, forţă.

Şi la maturitate un anumit grad de dependenţă fată de persoanele importante pentru noi este benefic. Avem nevoie de alţii, firesc, însă nu e nevoie să ne lăsăm sufocaţi sau să sufocăm.

Dacă suntem „condamnaţi” la o oarecare „dependenţă”, atunci măcar să ne alegem o dependenţă ecologică: dependenţa de natură.

  • Cristiana Alexandra Leviţchi

Ca să creştem, ne trebuie voinţa de a ne maturiza, răbdare şi o oarecare vreme... căci creştem, fiecare, în timpul, în ritmul şi în rostul lui... Iar până reuşim să creştem suficient de mult, rămânem foarte strâns legaţi de  ceea ce şi de cine depindem pentru a ne simţi împliniţi, compleţi, în siguranţă...

Să ne asumăm şi să acceptăm ca un adult-copil cu(minte), reala sau imaginara neputinţă, cu toate consecinţele care decurg din ea... până în ziua când ne vom da seama că nu mai putem continua aşa...

Şi atunci ne vom schimba.

Depinde(m) doar de noi. Nu e aşa?!?

Limba: Romana
Nr.pagini: 252
Dimensiuni: 14x21
An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0349 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.