Alaptarea

La început a fost o imensă picătură de lapte.
Apoi a venit Doondari şi a creat piatra.
Apoi piatra a creat fierul.
Şi fierul a creat focul.
Şi focul a creat apa.
Şi apa a creat aerul.
Atunci s-a întâmplat a doua venire a lui Doondari. A luat cele cinci elemente.
Şi din ele l-a zămislit pe om.
Ulii Beier, Poveşti africane despre facerea lumii (Editura Federop, Mali)

Fragmente:

Semnalul dat de bebeluş în timp ce suge

Este vorba despre o mişcare cu totul specială, efectuată de bebeluşul care suge cu scopul clar de a obţine lapte. Atras şi motivat de mirosul pe care areola îl împrăştie, bebeluşul se apropie de sân, amuşină cu nasul, îşi scutură capul, încearca să identifice zona exactă în care să se „instaleze".

Şi, când o găseşte, deschide larg gura, scoate limba şi linge, „gustă", apoi apucă areola, îşi aşază limba ca o streaşină sub mamelonul pe care îl trage până în mijlocul cerului gurii şi se pune pe sunt: sunt lungi momente de activitate, întretăiate de pauze.

.Alăptarea este o activitate unică, un „joc cu gura" pe areola sanilor, care îşi propune să provoace un semnal-lapte. Toţi puii de mamifere ştiu cum se face, „jocul" e înscris în codul lor genetic. In utero, fetusul se antrenează deja. La ecografie, se vede deseori cum îşi suge degetul mare, folosindu-se de limbă şi înghiţind.

.Alăptarea este o activitate a primelor luni de viaţă. Pentru copiii născuţi la termen, alăptarea este îmbelşugată, însă pentru cei născuţi mai devreme ea poate fi dificilă, chiar imposibilă pentru prematuri. Această tehnică va dispărea progresiv in cursul primilor doi ani de viaţă, pe măsură ce alimentaţia se diversifică şi conţine şi hrană solidă.

Alăptarea este o activitate bucală foarte complexă

Ca să poată suge, bebeluşul deschide larg gura şi înhaţă areola, nu doar mamelonul. Buzele, lipite pe o bună parte din sân, aderă cu toată suprafaţa lor la areolă, partea anterioară a cavităţii bucale fiind astfel etanşă.

Bebeluşul îşi aşază limba mult în faţă, depăşind gingia inferioară, apoi o aşază streaşină sub vârful sânului care se alungeşte în tubul format de cerul gurii şi limbă, ajungând adânc în gura micuţului, până unde se întâlneşte partea osoasă a cerului gurii cu partea posterioară moale a acestuia (vălul palatin).

Pereţii obrajilor prezintă nişte acumulări de grăsime denumite „bulele lui Bichat", care permit menţinerea laterală a conţinutului bucal. Axa sânului este oblică în gura bebeluşului, orientată în sus, în direcţia cerului gurii. Toţi receptorii senzoriali ai areolei ajunşi în contact cu „tubul" sunt astfel stimulaţi pe o suprafaţă vastă.

Limba efectuează o adevărată mişcare de du-te-vino, orizontală şi circulară, complexă şi greu de descris. Limba face, concomitent, două tipuri de mişcare în cavitatea bucală: în faţă şi în spate, şi o rotaţie sus/jos, ca nişte „valuri". Această mişcare este foarte greu de reperat la nou-născuţi, dar se vede foarte bine la un copil de peste şase luni sau... la un... viţeluş!

In tot acest timp, maxilarul inferior coboară ritmic. Nou-născutul are o particularitate anatomică importantă: peretele posterior al gurii este aproape etanş, pentru că poziţia înaltă a laringelui aduce epiglota în contact cu vălul palatin.

Buzele în faţă şi epiglota în spate creează, aşadar, un spaţiu bucal închis. Când maxilarul coboară, acest spaţiu bucal creşte, pe o cavitate închisă, făcând să scadă presiunea din interior.

Astfel, depresurizarea intrabucală este puternică (până la 250 mm de Hg - milimetri de mercur), capabilă să aspire laptele din sinusurile lactifere şi din canalele terminale până în gura bebeluşului.

Limba: romana
Nr. pagini: 383
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII