Tiparit pentru intaia oara acum mai bine de un secol, in 1872, romanul Alice in Tara Oglinzilor (Through the Looking Glass) este o continuare, dupa doar sapte ani de la aparitia celeilalte celebre scrieri a britanicului Lewis Carroll, Alice in Tara Minunilor (Alice’s adventures in Wonderland) (1865).
Alice, personajul central din prozele lui Lewis Carroll, este unul dintre simbolurile cele mai circulate ale ultimului veac. Probabil, curiozitatea ca stare de spirit este cea care a mobilizat interesul atator generatii de cititori, cei mai multi copii, deci curiosi „de la natura“. Alice isi doreste atat de mult sa vada cum sunt alte lumi, incat nu reuseste niciodata sa-si reprime tentatia si spune: „Hai sa ne facem ca…“. Ca si in cazul aventurii din Tara Minunilor, si in Alice in Tara Oglinzilor calatoria este potentata de oniric. Alice nu este diferita de ceilalti copii, este la fel de dispusa sa exploreze. Cum sora ei nu are prea multa fantezie, crezand ca rationalitatea este necesara, sustinand – cu totul eronat! – ca exista lucruri pe care este imposibil sa le faci (asa cum gandesc si unii adulti), Alice se joaca cu niste pui de pisica. Le propune chiar sa o insoteasca in lumea din Oglinda. O tara in care toate sunt asezate pe dos fata de realitate… […]
In momentul in care lumea din vis scapa controlului fetitei, Alice se retrage, isi activeaza capacitatea de a fi reala pentru a trece de pericol. Poate decide pentru sine cand este in vis si cand in lumea reala, fiind mereu constienta ca totul este rezultatul actului sau de a imagina si ca o poate „imblanzi“ pe Regina Neagra, transformand-o intr-o pisica… Dar nu orice pisica… Aceea cu care vorbea inainte de a adormi.
Desi Alice in Tara oglinzilor este incadrata in seria cartilor pentru copii, jocul fictional al lui Lewis Carroll poate tenta orice adult dispus sa evadeze din conventiile inrobitoare.
Lucian Pricop