Amintiri din Junimea

thumbthumb
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 352

DESCRIERE

..''Amintiri din Junimea''


Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti.

...norocul Junimii în anii ei cei mai buni şi mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiţi azi clasici, împreună cu capul critic al Societăţii, Titu Maiorescu.

Însă norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovadă că istoria literară nu se sprijină numai pe umerii giganţilor.

Ca să fie şi să rămână pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagină de dicţionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calităţi ale scriitorilor.

Şi îndeajuns de format în spiritul cărţilor bune ca să nu-şi rateze misiunea. Acest om a existat, şi numele lui este Iacob Negruzzi. (Ioana PÂRVULESCU)

...despre autor:

IACOB NEGRUZZI (1842-1932), prozator, poet şi dramaturg, fiul lui Costache Negruzzi. A fost membru fondator al Junimii, „secretarul perpetuu" al Societăţii şi redactorul revistei Convorbiri literare (pentru a cărei apariţie scotea adesea bani din buzunarul propriu).

Literat mai puţin talentat decât tatăl său, om aşezat, cu limitele şi prejudecăţile epocii, are meritul, ca memorialist, de a fi un bun observator, un narator onest şi plin de umor şi de a se pune cu bucurie în slujba celor din jur.


Autor: Iacob Negruzzi

Limba:romana
Nr. pagini:352
Dimensiuni:13x20
An aparitie:2012

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0261 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.