Apartenenţa - Toko-pa Turner

DESCRIERE
Apartenenţa
cum să redobândim sentimentul de apartenenţă prin conectarea cu sine, cu ceilalţi şi cu natura
Toko-pa Turner
Aparţii acestei lumi. Ceva măreţ te-a introdus acestei clipe, în acest loc în care deja te afli. Eşti supus momentum-ului unui lung şir de supravieţuitori. Începând cu buna lor moarte, succedată de noi vieţi, şi chiar prin întâmplările de iubire care i-a însămânţat... s-a ţesut povestea ta. Eşti perfect acordat cu jubilarea sălbatică a naturii. Viaţa ta a fost sculptată de condiţiile fiecărui anotimp şi de invizibila, sfântă tendinţă [naturală].
Şi totuşi, s-ar putea să simţi, aşa cum mulţi dintre noi simt, durerea unei vieţi vitregite de apartenenţă.
Există multe moduri de a fi preschimbat în orfan: în mod direct, de către părintele incapabil să aibă grijă de tine sau de către cei care au neglijat înţelegerea darurilor tale; de către Sistem, care îţi revendică loialitatea, dar îţi comercializează unicitatea, sau de către Istorie care, prin intoleranţă şi război, a făcut din tine un refugiat.
Însă ajungem să fim orfani şi datorită unei culturi care, glorificând anumite valori, le respinge pe altele şi ne forţează să ne disociem de părţile nedorite din noi. Şi acesta-i poate cel mai rău mod în care poţi ajunge orfan, pentru că este un abandon la care suntem complici.
Pornind de la această zgârietură abia întrezărită, fără măcar a recunoaşte tot ce a fost înstrăinat de la noi, trebuie să ne trasăm o cale. Trebuie să începem cu absenţa - un dor de ceva ce poate nu va fi nicicând alinat - şi să o urmăm adânc în inima exilului, pentru a descoperi - în caz că există ceva - ce poate fi făcut din nimic. Să facem din această viaţă de orfan o viaţă de [suflet] regăsit.
Top 10
-Cărți noi
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 52,20 leiPRP: 58,00 lei
- 78,75 lei
Promoţii
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 52,20 leiPRP: 58,00 lei
- 280,00 leiPRP: 350,00 lei
RECENZII