Apel către lichele

Apel către lichele

„Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenţei de a evacua trecutul şi sub teama că ar putea să ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societăţi învinse şi, confruntat cu ceea ce a urmat şi cu momentul în care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor.
El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (şi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei cărţi care are ca temă o miză a istoriei, cuvintele sunt încinse la roşu, sunt patetice, sunt forţate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite şi se bat cu pumnii în piept. Şi, pentru că între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeaşi măsură tragice şi ridicole.
Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea bună! Iar „direcţia cea bună“ – de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum – trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie.“ (Gabriel LIICEANU)



GABRIEL LIICEANU este una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păltiniş; personalitate civică şi academică, filozof, eseist şi scriitor. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor '80, mijlocind pentru public întâlnirea cu modelul cultural construit de Noica. Din aceeaşi perioadă datează traducerile din Platon şi primele traduceri din Heidegger, la a cărui cunoaştere în România va contribui esenţial. Apel către lichele devine un manifest al conştiinţei civice româneşti. După 1990, seria volumelor de filozofie iniţiată de Tragicul continuă cu Cearta cu filozofia şi Despre limită. În seria Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, filozofia se deschide spre un discurs mai eseistic şi implicat în viaţa cetăţii. Uşa interzisă, Scrisori către fiul meu şi Întâlnire cu un necunoscut îl impun ca pe unul dintre cei mai importanţi şi citiţi autori de „literatură personală“ din România.

RECENZII