Apocalipsa lui Ioan
DESCRIERE
Apocalipsa lui Ioan
…am văzut că Apocalipsa lui Ioan este o descriere a proceselor de iniţiere sau, mai exact spus, o descriere a experienţelor pe care le trăieşte cel care merge pe drumul iniţierii creştine.
După ce, în ultimele conferinţe, am derulat prin faţa sufletelor noastre conţinutul Apocalipsei, va trebui să răspundem acum la următoarea întrebare: Care este de fapt valoarea istorică a acestui document şi pentru ce a fost scris sub această formă?
Dar acum, ajunşi la acel moment deosebit de important care ni s-a revelat ultima dată, adică la momentul când Pământul trece într-o stare de spiritualitate, după ce a parcurs şi stadiul de astralitate, şi când apar fiinţe stranii într-un mediu de materie supracondensată, care s-au desprins de cursul normal al evoluţiei terestre, este bine, înainte de a merge mai departe, să ne ridicăm la o perspectivă de ansamblu asupra anumitor lucruri care fac parte din planul fundamental al concepiţei antroposofice despre lume.
Căci aţi observat că în tot ce am avut de expus sunt unele noţiuni numerice care joacă un anumit rol. Este locul să ne facem o idee mai clară despre ceea ce reprezintă Fiara cu şapte capete şi zece coarne, precum şi Fiara cu două coarne.
În acest scop, să ne orientăm mai întâi asupra planului fundamental al evoluţiei lumii. Această evoluţie îşi urmează cursul după un plan conform unor raporturi numerice foarte bine stabilite.
Un profan în materie, care aude spunându-se că numărul 7, ca şi altele, joacă un rol deosebit de important în expunerile noastre, ar putea foarte bine să spună: Ei bine, aceşti antroposofi nu fac decât să reia, să răstălmăcească vechile superstiţii legate de numărul 7, de numărul 12 şi de altele.
Şi îndată ce iluştrii noştri contemporani aud că ceva evoluează cu regularitate legat de cifra 7, ei se gândesc imediat că totul este superstiţie, deşi aceşti contemporani ei înşişi, în ceea ce îi priveşte, în ceea ce cunosc, trăiesc exact cu aceleaşi superstiţii.
Ei vorbesc de exemplu, fără şovăire, de cele şapte culori ale curcubeului, de cele şapte note muzicale, de cele şapte sunete ale gamei, întrucât al optulea nu este decât repetarea primului. Şi chiar şi în alte domenii se vorbeşte de numărul 7, şi pe bună dreptate.
La fel şi noi, în acelaşi sens în care fizicianul vorbeşte de şapte culori sau, în teoria muzicală, de cele şapte sunete ale gamei, vorbim de numărul 7 când studiem relaţiile numerice în Univers. Numărul 7 nu este decât rezultatul experienţei oculte.
Aşa cum omul vede şi numără şapte culori, la fel cercetătorul pe plan spiritual numără şapte stadii succesive în evoluţia universală.
Aţi auzit deja în nenumărate rânduri că Pământul, înainte de a deveni planeta Pământ (Terra), a trecut printr-o stare de evoluţie planetară, pe care o numim vechea Lună, că aceasta, la rândul său, înainte de a deveni Lună, a trecut prin stadiul planetar pe care îl numim vechiul Soare, iar acesta anterior a evoluat ca un corp pe care îl numim vechiul Saturn.
În viitor, după ce va fi parcurs această stare actuală de „Pământ“, va trece într-un alt stadiu planetar, pe care îl vom numi Jupiter, apoi în alt stadiu, pe care îl vom numi Venus, iar în final, al şaptelea stadiu pe care îl vom numi Vulcan. Există, aşadar, şapte stări sau încarnări planetare ale Pământului şi anume: Saturn, Soare, Luna, Pământul (Terra), Jupiter, Venus, Vulcan.
Acestea sunt cele mai mari etape sau diviziuni care se pot cuprinde cu vederea – până la un anumit punct – prin clarvedere în ansamblul evoluţiei….
…………………………………………
…volumul cuprinde ciclul de douăsprezece conferinţe (precedat de o conferinţă publică) ţinut de Rudolf Steiner la Nürnberg între 17 şi 20 iunie 1908, care dezvoltă sensul adânc al revelaţiei pline de taină a Apocalipsei lui Ioan, cu care se încheie Noul Testament.
La sfârşitul volumului sunt reproduse cele şapte „peceţi”, realizate în 1907 după schemele şi îndrumările lui Rudolf Steiner.
CUPRINS:
Nota editiei germane
Cuvant introductiv al Mariei Steiner la ediţia din 1945
Conferinta publica introductiva - Ştiinţa spirituală, Evangheliile şi viitorul omenirii
Conferinta I. Apocalipsa ca document de iniţiere creştină
Conferinta II. Esenţa iniţierii. Prima şi a doua Pecete
Conferinta III. Scrisorile către cele şapte biserici
Conferinta IV. Cele şapte Peceti şi desfacerea lor
Conferinta V. Evoluţia omului in legatură cu evoluţia cosmica a Pămantului. Cei douăzeci şi patru de Bătrâni şi Marea de cristal
Conferinta VI. Omul în perioada lemuriană şi în cea atlanteană. Misterul de pe Golgota
Conferinta VII. Formarea personalităţii conştiente. Coborârea în Abis. Rasa celor buni şi rasa celor răi
Conferinta VIII. Evoluţia viitoare a omenirii. Epocile de cultură ale perioadelor celor şapte peceţi şi ale celor şapte trâmbiţe
Conferinta IX. Tranziţia către Pământul spiritualizat. Femeia îmbrăcată cu Soarele. Fiara cu şapte capete şi zece coarne
Conferinta X. Cursul evoluţiei prin cele şapte stări de conştienţă, cele şapte stări de viaţă şi cele şapte stări de formă. Vărsarea Cupelor Mâniei
Conferinta XI. Numărul 666, Sorat, Demonul solar. Căderea Babilonului şi nunta Mielului. Noul Ierusalim. Mikhael înfrânge balaurul
Conferinta XII. Prima şi a doua moarte. Noul Cer şi noul Pământ. Originea Apocalipsei
Note si completari
Anexa. Semnele şi evoluţia celor trei logoï în omenire
Cele 7 peceti. Planse
Autor: Rudolf Steiner
Limba: romana
Nr.pagini: 278
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2012
Top 10
-Cărți noi
-- 89,00 lei
- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
Promoţii
-- 23,00 leiPRP: 27,15 lei
- 29,00 leiPRP: 32,60 lei
- 22,00 leiPRP: 25,00 lei
RECENZII