Apocalipsa. Metamorfoza Pamantului. O mineralogie oculta
DESCRIERE
In Apocalipsa lui Ioan, lumile şi fiinţele spirituale apar în imagini ale lumii sensibile şi ca imagini ale regnului mineral. [...] Imaginile mineralelor din Apocalipsa sunt realităţi, ca şi mineralele de pe Pământ. Ele nu sunt realităţi esenţiale, ci manifestarea unei realităţi esenţiale.
Aşadar, în realitate, ele sunt amândouă revelatoare, mineralul palpabil şi imaginea în spirit se revelează reciproc.
Pentru a exprima fundamentul comun al fenomenelor, ceea ce reprezintă obiectul manifestării sensibile şi al cercetării ştiinţifice privind ştiinţele naturii este expus în această scriere, comparativ cu formulările din Apocalipsa lui Ioan, în aşa fel, încât cele două, reunite, să poată duce la o întâlnire cu esenţa.
Este vorba, aşadar, după cum am spus, de o «mineralogie ocultă». Pe căile ei se poate încerca reîntâlnirea omului cu fiinţa mineralelor, în aşa fel încât din ele să poată strălumina realitatea şi viitorul."
Fragment din carte:
PARTEA I. REVELAŢIA LUI IOAN ŞI IMAGINILE EI
1. Punerea problemei
În ultima parte din Noul Testament, în Revelaţia lui Ioan, la începutul capitolului 5 apare, la mijlocul unei mari imaginaţiuni, imaginea suprasensibilă a unei cărţi. Ea este deschisă din punct de vedere lăuntric şi exterior (esothen Kai opisthen), conţinutul ei având deci o latură „esoterică” ce acţionează tainic, şi o latură exterioară de manifestare.
Ea este, în acelaşi timp, pecetluită cu şapte peceţi. Un glas mare răsună de la un înger puternic: „Cine este în stare (vrednic) să deschidă cartea şi să desfacă peceţile ei?”
Şi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă înăuntru şi în afară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic ce striga cu glas tare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă peceţile ei? Dar nicio fiinţă din Cer sau de pe Pământ şi nici de sub Pământ nu putea să deschidă cartea, nici să citească din ea.
plângeam amar că nimeni nu a fost găsit vrednic să deschidă cartea, şi nici să citească în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Ci iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David. El poate să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Atunci am văzut la mijloc – între tron şi cele patru animale şi între bătrâni – un Miel ce părea tocmai înjunghiat. Avea şapte coarne şi şapte ochi care erau cele şapte spirite dumnezeieşti creatoare cărora le este dat tot Pământul, ca să acţioneze în el. Şi Mielul a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron. Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut jos înaintea Mielului.
Fiecare avea o lăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile celor dăruiţi spiritului.
Şi cântau o cântare nouă, zicând:
Vrednic eşti să primeşti cartea şi să deschizi peceţile ei, căci Tu ai fost jertfit şi ai făcut îndestul lui Dumnezeu, pentru oamenii din toate seminţiile şi limbile şi popoarele şi rasele. Căci Tu i-ai făcut împăraţi şi preoţi pe ei Dumnezeului nostru şi ei vor împărăţi pe Pământ.
Şi văzând, am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi numărul lor era zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii, zicând cu glas mare:
Vrednic este Mielul cel jertfit ca să ia puterea şi deplinătatea şi înţelepciunea şi tăria Eului şi demnitatea sufletului şi lumina spiritului şi puterea binecuvântării.
Şi am auzit toate făpturile care sunt în Cer şi pe Pământ şi sub Pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea, zicând: Celui ce şede pe tron şi Mielului aparţin puterea binecuvântării şi demnitatea sufletului, lumina spiritului şi puterea creatoare, în toţi eonii care vor urma.
Şi cele patru făpturi animale ziceau: Amin, iar bătrânii se plecară şi se închinară.
Limba: romana
Nr.pagini: 439+16 color
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 42,22 leiPRP: 44,44 lei
- 118,75 leiPRP: 125,00 lei
- 28,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII