Arta meditatiei - Imre Vallyon

PRP: 36,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 30,60 lei
Diferență: 5,40 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786066396967
Editura:
Anul publicării: 2024
Pagini: 112
Format: 13X20

DESCRIERE

Arta meditației

Imre Vallyon

 

 

 

Descoperă rosturile și profunzimile unei arte străvechi!

Cartea „Arta meditaţiei” te poartă măiestrit spre un nivel de înțelepciune și înțelegere aflat cu mult peste ceea ce te-ai aștepta: întregul drum al meditației, pornind de la conștiența umană obișnuită la nivel fizic până la Conștiența Cosmică la nivel nirvanic și mai departe.

Renumitul Imre Vallyon, autorul acestei rafinate cărți, descrie dificultățile, fenomenele, capcanele și recompensele pe care meditatorul le va întâlni în fiecare etapă a acestei călătorii incredibile și arată cum funcționează meditația pe baza modului în care este structurată ființa umană, fizic și spiritual, ce relație are meditația cu puterea Mantrei (Cuvântul, Logos) și ce va face meditația pentru tine și pentru Omenire în ceea ce privește realizarea adevăratului nostru scop pe Pământ.

DESPRE AUTOR

Imre Vallyon este autorul tratatului premiat Raiurile și Iadurile minții (3 volume, Editura For You).

Vreme de peste 30 de ani, a condus retreaturi și ateliere spirituale în întreaga lume.

Cunoștințele sale extraordinare despre spiritualitatea umană nu sunt derivate doar din cercetări academice și nici primite prin mediere din alte dimensiuni. Scrierile sale provin spontan din revelația tărâmurilor superioare ale Conștienței și, prin urmare, sunt mesaje importante ale Adevărului pentru toată lumea astăzi.

CITATE DIN CARTE

„Pentru ce facem Lucrarea Spirituală? De ce medităm? Și în ce fel sunt diferite Calea Orientală și Calea Occidentală?

Există o tendință în spiritul uman de a dori întotdeauna ceva mai bun, de a trece de la o expresie mai mică la una mai mare, de la un grad mai mic de fericire la unul mai mare. Este o tendință înnăscută în spiritul uman.

De ce? Pentru că o parte din noi trăiește, de fapt, în acel alt Univers. Fiecare dintre noi este un Suflet uman care înconjoară un corp mental, care înconjoară un corp astral, care înconjoară un corp eteric, care înconjoară un corp fizic, iar întregul mecanism este angrenat în această Creație.

Însă aceasta este doar o parte din tine; există o altă parte care are o existență complet separată de această parte, și anume Buddhi, Principiul Iubire-Înțelepciune.“

 

„Există două Creații: o Creație inexprimabilă, transcendentă, nelimitată și o Creație limitată, cu diferitele sale planuri, lumi, universuri, tărâmuri și dimensiuni. Iar între cele două există un decalaj cosmic. Evoluția înseamnă să acoperi acest decalaj.

Scopul planului de evoluție este de a trece din acest Univers în celălalt Univers fără început, fără sfârșit și imuabil, pentru a transfera linia noastră evolutivă din această Creație în acea Creație. Acesta este scopul uman. Și nu a fost niciodată ușor, pentru că în ordinea naturală a lucrurilor este mai ușor să accesăm planurile, lumile și dimensiunile care sunt aproape de noi. Cu alte cuvinte, este mai natural pentru noi să trecem de la dimensiunea fizică la cea astrală sau de la cea astrală la cea mentală ori de la cea mentală la cea cauzală.“

 

„În primele etape, meditația neutralizează influența corpului fizic și a mediului exterior. În cea de-a doua etapă, pătrunde mai adânc în tine, în conștiența din interiorul corpului tău astral (ceea ce psihologia modernă numește «mintea subconștientă» sau «inconștient»). În cea de-a treia etapă, pe măsură ce te adâncești în tine, Lumea Astrală dispare și ești total conștient de Lumea Gândirii care pulsează, de tărâmurile mentale. În etapa următoare, Lumea Gândirii dispare din conștiența ta și ajungi în vârful Ființei tale sufletești, unde Sufletul este ca o filă fină, translucidă, sau un câmp de Lumină.“

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0356 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.