Asa s-a nascut omul nou In Romania anilor ’50

O tragedie modernă cu roluri gata scrise : premiera în 1944, ultima reprezentaţie de gală în 1964. La mijloc, un deceniu de iad. Ţară jefuită, sfidată, înjosită. Popor înfometat, întemniţat, torturat, deportat. Naţionalizare, stabilizare, îndoctrinare.



Propagandă şi miliţie. Securitate şi cenzură. Cartele, bonuri, formulare. Justiţie a Partidului, Biserică a statului, economie a activiştilor. Rezultat : un regiment de potentaţi, armate de slugi. O lume nouă rătăcind şi azi în propria-i supravieţuire.



Cum a fost posibil ? Aşa !

Veţi citi ca pe un roman o carte mare cum n-aţi mai văzut dar mereu v-aţi gândit că ar trebui să existe. Nu de alta, dar vă întrebaţi din ce în ce mai des : cum de s-a ajuns aici ?! Simplu : pe calea viguros deschisă... în România anilor ’50 !
Şi mai simplu spus : până acum a lipsit tabloul de ansamblu, onest alcătuit din « radiografii » ale tuturor domeniilor, și deci a lipsit tocmai imaginea de buldozer + malaxor + clocitoare + bandă rulantă din care a rezultat... omul nou ! Acela care pare iresponsabil, incompetent, vorbăreţ beutor de bere şi mâncător de mici, impostor de lux şi hoţ la drumul mare.
Ce am primit în schimb în ultimii 23 de ani ? Păi, de pildă, relatări sobre şi demne, adesea exacte, ale marilor momente politice din intervalul ’44-’64. Nu am văzut însă niciodată de aproape, ca aici, stupizenia şi bâlbâiala la vârf, perfecta cunoştinţă a conducătorilor despre jalnica stare a naţiunii şi neputinţa lor de a face minunile promise agitatoric. Am putut citi amintiri cutremurătoare din puşcării sau studii tematice care lăsau, inevitabil, impresia unui destin nenorocit sau a suferinţei unui segment, iar nu pe aceea a unei vaste operaţiuni de distrugere şi terorizare, arborescentă, organizată în detaliu şi alimentată grijuliu etapă cu etapă. Ne-am delectat cu memoriile unor inşi de bună sau de rea credinţă, mai talentaţi sau mai terni, mândri că « s-au strecurat » prin « anii grei », care, oricum ai lua-o, le zâmbesc din depărtare, căci au fost anii tinereţii lor, valoare indiscutabilă. Fireşte, preocuparea lor în astfel de pagini nu era aceea de a analiza degradarea sistematică a justiţiei, nici îndoctrinarea în forţă a populaţiei, nici canalizarea selecţiei de cadre spre ce se putea găsi mai servil, mai amărât şi mai primitiv, nici sărăcirea programată prin naţionalizări şi stabilizări.
Şi tot aşa. Până la urmă, important era ca, în toate rapoartele de după ’89, accentele de oroare să se deplaseze de pe crucialul deceniu şase, pe epoci mai recente, mai aerisite, în care mizeria socială, politică, economică şi culturală să poată fi atribuită unor trepăduşi nevrednici, unor fiinţe « fără trăsături » slujind absurdităţile ce emană de la un nedemn şi inept cuplu prezidenţial – în plus, executat, deci aflat în pace cu istoria personală, naţională şi universală. De ce oare un asemenea hocus-pocus ? De groaza unui decont, unul temut ca violent şi radical. Groază veche, răcnită deja de anchetatorii din ’57 în urechea tinerilor care « se manifestaseră » în 1956 : « Dacă reuşea contrarevoluţia din Ungaria ? Ne-aţi fi împuşcat. » Dar groază neîntemeiată, căci, iată, nu aşa funcţionează bucureştenii care o întâlnesc pe Ana Pauker, dizgraţiată de regim, la « cumpărături în mica piaţă din faţa Operei […] Oamenii o invită galant să nu stea la coadă. […] În sala de cinematograf, spectatorii aşteaptă mai întâi să se ridice ea ». Şi nu aşa funcţionează românii în general – în ciuda sforăitoarelor teorii despre ură şi răzbunare care ne împuie urechile de câţiva ani buni, dar care n-au arătat cu degetul nici o victimă.
Dar cum funcţionează românii ? Păi, chiar aşa cum se vede deja din uluitoarea poveste a anilor ’50. Prea puţin preocupaţi de otrăvita conştiinţă a vinei la cei cu adevărat vinovaţi. Orientaţi spre reînnodarea tradiţiilor, spre salvarea prin educaţie, spre reconstruirea elitelor autentice, scuturându-se, pe cât se poate pe nesimţite, de netoţi, neobrăzaţi, maimuţoi traşi de sfori. Dornici să se ridice din nou în picioare – prin ei înşişi, prin copii, prin nepoţi.
« Aşa s-a născut omul nou » sau cum a fost pusă România în genunchi în anii ’50 – o poveste clădită din mii de pagini de arhivă, cărţi, ziare, reviste, filme, mărturii, note şi rapoarte, scrisori, picturi şi sculpturi, registre şi reclame, cântece şi epigrame, zornăit de lanţuri şi clinchet de pahare. Un audit istoric şi moral, o prefaţă necesară oricărui proiect.

Adina Kenereş


Cuprinsul

Cuvânt înainte al autorului

Prolog Aici începe lumea nouă (anul 1950)
La drum... ■ ... spre Bucureşti, patria fugarului ■ Unde se moare în stradă ■ Marea Închidere ■ Marele Botez ■ Iuda-Tito, supertrădător ■ Veşti despre „bandiţii din munţi“ ■ Revelaţia prin Stalin ■ Să fie înfieraţi şi daţi afară ! ■ Revizuirea pensionarilor ■ Verificarea membrilor de partid ■ Casele poporului ■ Jos mâinile de pe Coreea ! ■ Raionare ■ Psihoza războiului ■ Isteria atomică şi „prăbuşirea şantajului atomic“ ■ Pacea învinge ■ 7 Noiembrie 1950 ■ Reapare pâinea albă ■ Un nou Ev Mediu se deschide

Limba: Romana
Nr.pagini: 704
Dimensiuni: 17x24
An aparitie: 2013

RECENZII