Asteptand ceasul de apoi
DESCRIERE
Cartea cu cea mai tulburatoare biografie din istoria romanului românesc a ramas inedita timp de 50 de ani. Si-a asteptat „ceasul de apoi“.
„Confiscat de Securitate în 1959 si devenit corp delict în procesul lotului Noica, romanul Asteptând ceasul de apoi parea definitiv pierdut.
Dupa o jumatate de secol, în 2010, dactilograma a fost descoperita în Fondul Bibliotecii CNSAS din sediul Arhivelor de la Popesti-Leordeni. «Speram sa se schimbe regimul si sa-l pot publica», ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960.
«M-am inspirat din psihoza mistica a miscarii legionare, nu l-am scris cu intentie subversiva.»
Mai mult, cititorii vor vedea ca, prin atitudinea critica a autorului fata de aceasta miscare, cartea pentru care a fost învinuit este dovada însasi a nevinovatiei sale.
De ce «asteptând ceasul de apoi»? Pentru ca lumea prezentului este atât de corupta, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul cazut al Istoriei va ajunge la sfârsitul lui, trebuie facut un ultim efort de redresare morala a acestei lumi. «Vestitorii», anuntând sfârsitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregatesc totodata judecata finala prin supresiunea «timpului lui Mitica». Lucrul scandalos, «greseala de neiertat», cum spune Cioran, nu este ca ei «concep un viitor pentru o tara ce nu avea nici unul», ci ca imagineaza mântuiri colective. Ca amesteca istoria cu mistica si judecata morala si religioasa cu crima. Drumul catre paradis nu poate trece prin infernul sângelui varsat. Lumea de «aici» si cea a Împaratiei Cerului nu pot trai decât în disjunctie.
Daca vrem cu orice pret sa urcam spre «ideologia» autorului, as întelege cartea lui Dinu Pillat ca «cearta» a acestuia cu miscarea celor care voisera sa amestece crima în problema mântuirii.“
Dinu Pillat fiul poetului Ion Pillat si al pictoritei Maria Pillat-Brates, s-a nascut pe 19 noiembrie 1921 la Bucuresti. A facut clasele primare si secundare la Liceul Spiru Haret din Bucuresti, debutând cu proze lirice si critica literara în paginile revistei scolii, Vlastarul.
Limba: romana
Nr.pagini: 320
Dimensiuni: 20x13
An aparitie: 2010
Top 10
-Cărți noi
-- 105,00 leiPRP: 111,00 lei
- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 16,00 leiPRP: 18,00 lei
- 44,00 leiPRP: 49,00 lei
- 18,99 leiPRP: 19,99 lei
RECENZII