Blestem curgerea timpului

Blestem curgerea timpului - Per Petterson


...cu câteva săptămâni înainte de a lua feribotul vechi şi ruginit Holger Danske spre Danemarca pentru a mă duce după mama, găsisem o scrisoare în cutia poştală, alături de nişte pliante comerciale inutile şi ziarele la care eram abonat de pe vremea când plecasem de acasă cu şaptesprezece ani în urmă.

Am desfăcut scrisoarea şi m-am aşezat pe a doua treaptă a scării, în faţa apartamentului meu, la stânga cutiilor poştale, în curând a început să mi se facă frig, dar acolo era locul unde stăteam mereu atunci când trebuia să răspund la ceva urgent şi am crezut că era una dintre acele ocazii. înăuntrul plicului de format A5 era o carte poştală cu un design artistic pe prima pagină.

Pe spatele cărţii poştale, o femeie umpluse tot spaţiul gol cu un scris de mână în stilul anilor '50.

Aşa începea textul:

...într-o sâmbătă, pe 28 octombrie, ne-am întâlnit în gara centrală din Oslo. Doar pentru o clipă. Purtam o căciuliţă neagră cu moţuri multicolore. Atunci am văzut cât de mult semeni cu tatăl tău, aşa cum mi-l aduc aminte. Am crescut pe strada Vâlerenga numărul 5 - chiar peste drum de casa familiei tale. Mi-i amintesc bine pe toţi. Pe tatăl tău, pe mama ta -pe ea în mod special.

Işi scrisese numele, un nume de care nu auzisem şi pe care nu-l văzusem, iar sub nume, în paranteze, scrisese „născută Frantzen“

Strada Vâlerenga numărul 51 Blocul cu apartamente în stil funcţionalist, de la intersecţia dintre străzile Smâlen şi Vâlerenga, pe unde trecea tramvaiul, imi aduc aminte de magazinul vechi de produse lactate de acolo, cu gresie pe jos, şi de porţile arcuite dincolo de care se vedeau frânghiile cu rufe puse la uscat în curtea din spate, dacă treceai pe trotuar, şi pijamalele albe atârnând ca nişte cadavre, aşa mi se părea, în timp ce cămăşile în carouri pe care tata le îmbrăca mereu erau întotdeauna în mişcare, mereu fluturând spre mine de pe frânghie.

La stânga intrării ajungeai în primul hol cu o uşă şi o fereastră mică, apoi sus pe scări spre etajul al treilea, cu aed miros special şi persistent între pereţi, despre care crezusem că avea ceva de-a face cu bunicul meu, hainde lui, jacheta lui maro, un papion cu buline pe care mereu îl purta chiar şi atunci când îşi dădea haina jos.

Chiar şi pantalonii lui, pantofii maro sau poate ceea ce îşi punea în păr, ceva vâscos, din nişte sticluţe cu etichete maro. Erau şapte familii care locuiau acolo, incluzându-l pe îngrijitorul de la parter, care nu cred că era responsabil pentru acest miros. Din câte ştiu, toate blocurile din Oslo miroseau aşa. Oamenii spuneau că este un om de treabă, un bun creştin. Personal, nu eram cine ştie ce entuziasmat, la fel ca mama...

Limba: romana
Nr. pagini: 207
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII