Cand ingerii iubesc

Cand ingerii iubesc - R. G. Patrascu

„Protectorii erau cel mai de jos Ordin din Ierarhia Angelică, iar asta însemna şi că erau cei mai apropiaţi de oameni. Când llian renunţase să mai fie înger Protector şi intrase în Ordinul Puterilor, ştiuse că alege războiul şi o existenţă continuă în luptă. I se păruse o alegere uşoară atunci, după ce văzuse toate sufletele pierdute din cauza întunecimii coborâte pe Pământ de către cei Căzuţi. Nici un moment nu se gândise însă că noua existenţă îi va altera perspectiva asupra lumii, îndepărtându-l încet, încet de umanitate.

Stând însă lângă Ema toate zilele acelea, îşi amintise cât de intense erau emoţiile oamenilor şi trăirile lor, şi cât de mare era buquria de a-i ajuta. Mai ales îşi amintise de ce omenirea merita atât de mult să fie protejată, de ce alesese la ascensiune, în loc să rămână în Lumină, sa se întoarcă pe Pământ ca Protector."

Fragmente

…am pierdut şirul zilelor. Mă scol, fac duş, mănânc, mă-mbrac, mă duc la cursuri, mă-ntorc acasă, mă-nchid în cameră cu orice carte-mi pică-n mână, mănânc, mă spăl, mă culc, mă scol, fac duş, mănânc...

Imi simt creierul înotând într-o pâclă adâncă şi totul îmi pare la fel, anost şi şters, lipsit de viaţă şi fără sens. Şi totuşi, sunt lucruri care îmi vin în minte extrem de clar - singurele lucruri pe care vreau să ie uit. Şi cu cât mă străduiesc mai tare, cu atât mai vii sunt în amintirea mea. Pâclă le ascunde în spatele ei uneori, numai ca apoi să revină în conştiinţa mea parcă şi mai puternice, şi mai usturătoare.

Mă scol, fac duş, mănânc, mă-mbrac, mă duc la cursuri, mă-ntorc acasă, citesc, mănânc, mă spăl, mă culc, mă scol, fac duş, mănânc...

Ai mei îşi fac griji pentru mine. Ii aud deschizând din când în când uşa camerei, dar nici măcar nu mă mai obosesc să ridic privirea. Este tot ce pot face pentru ei - între lacrimi fără sfârşit şi ignorare m-am gândit că cea de-a doua opţiune este mult mai blândă.

Draga mea mamă, de-abia a înmormântat-o pe bunica şi acum trebuie să se confrunte şi cu muţenia fiicei. E prea mult pentru ea. O aud plângând uneori noaptea şi pe tata oftând şi încercând s-o liniştească, dar nu mă pot aduna să o mint.

Nu-mi pot aduna puterile suficient cât să-i spun că totul va fi în regulă în curând şi că am doar nevoie de timp să-mi sting sufletul ars şi să-mi deschid din nou inima spre lume.

Mă cunoaşte mult prea bine ca s-o pot păcăli fără efort, aşa că îmi trebuie puteri pe care nu le mai am, nu acum. Tot ce am e un suflet ciuntit pe care-l hrănesc din ficţiunea cărţilor şi a filmelor. Nici măcar nu mai am puterea să interacţionez pe net cu prietenii, am renunţat să mă mai conectez pe mess şi la e-mail-uri nu mă uit cu zilele, iar atunci când o fac trec prin ele ca un automat, mulţumindu-mă să citesc câteva cuvinte din fiecare şi abandonându-le pentru următorul mesaj.

Mă uit în calendarul de pe mobil - e vineri. Excelent! Un nou weekend în care n-am nimic de făcut, decât să-mi disec gândurile şi să găsesc noi şi noi moduri în care să-mi privesc pierderile şi umilinţa.

Mă pregătesc să plec spre facultate când mama vine în hol după mine.

- Ema, weekendul ăsta eu cu tata ziceam să ne ducem până la Joreni, să mai strângem pe la bunica. Vrem să ne asigurăm că e totul în regulă acolo. Ce zici, mergi cu noi?

Mi-a spus-o pe un ton prudent, ca şi cum îi era frică de răspunsul meu.

Bineînţeles că are şi de ce. Mă şi imaginez în casa bunicii, în mijlocul lucrurilor atât de dragi ei şi mi se pune un nod în gât.

- Nu, mama, duceţi-vă voi. O să rămân acasă să mă odihnesc, am avut o săptămână destul de grea la facultate, i-am spus eu pe...

Limba:Romana
Pagini: 298
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015

RECENZII