Când tăcerea vorbește

Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Mesopotamú, Stavros Stamati, Stavroula Stamati

O poveste cu un cerb minunat și câțiva adolescenți care Îl descoperă pe Hristos

Povestea de față nu este dintre cele bazate pe evenimente ­reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor și a societății noastre. În spatele fiecărui personaj se ascunde o mulțime de oameni care au trăit sau trăiesc o experiență asemănătoare.
Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comuniune nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile și grijile lor existențiale.
Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăiește totodată și bucuria dumnezeiască a renașterii sufletului, iar acest lucru ne uimește cu adevărat. Din ruinele unei vieți deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul Vieții mărturisește adevărul veșnic: „Eu sunt Învierea și Viața”. Hristos, ieri și astăzi și în veșnicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinței și al dragostei Lui.
Acest foc veșnic al dragostei dumnezeiești a lui Hristos este axa principală a scrierii de față. De la început până la sfârșit, povestirea ne arată discreția cu care Hristos Se apropie în chip nevăzut de ­inimile oamenilor, delicatețea cu care pătrunde în aceste suflete și, în cele din urmă, transfigurarea pe care o cunoaște întreaga noastră existență prin focul pe care-l aprinde înlăuntrul nostru.
Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul
Mesopotamú, Cipru

 

RECENZII