Pe lângă ritualurile de pregătire a trupului celui decedat în vederea efectuării călătoriei postume a sufletului ce se desparte de trup, se puneau în mormânt texte conţinând formule magice, „cuvinte de putere",  rugăciuni, un „ghid" care să-l îndrume  spre  a ajunge la ţinta supremă, respectiv, de a se odihni la „sânul lui Ra", „în preajma lui Osiris". Totalitatea acestor texte, scrise, de obicei, pe papirusuri aşezate în cutele bandajelor mumiei, alături de aceasta, sau inscripţionate chiar pe una dintre fâşiile de pânză ce înfăşau mortul, alcătuiesc ceea ce a fost numit Cartea egipteană a morţilor.

    O caracteristică a acestor texte constă în faptul că ele suscită comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienări la scară naţională, alţii le-au acordat valenţe ale unei metafizici savante; unii le apreciază ca fiind produse ale unor minţi primitive, alţii sunt fascinaţi de universul fantastic pe care îl întrezăresc dincolo de aparenţele derutante şi înşelătoare. Oricine poate fi uimit de credinţa egipteanului în divinităţile despre care spune că le-a inventat el însuşi şi care, astfel, îşi datorează existent celui ce le-a creat. Mai mult decât atât, dacă e supărat, nu se sfieşte să le ameninţe. Cu toate acestea, nu-i putem acuza pe egipteni de lipsă de inteligenţă, de vreme ce au reuşit să conceptualizeze noţiuni extrem de abstracte, cum ar fi „substanţa" (gr. ousia), sufletul akh ce îi preexistă sufletului ce se întrupează, „muzica sferelor" şi altele.