Cartea familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu Răzvan Bucuroiu

Cartea familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu Răzvan Bucuroiu

Autor: Dumitru Horia Ionescu

El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” - fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic.
Dumitru Horia Ionescu

RECENZII