Casa pasivă

thumbthumb
Preț: 59,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 192
Categoria: Poti Face Singur

DESCRIERE

Controlul şi gestionarea raţională a energiei obţinute din mediul înconjurător au ajuns să constituie în prezent motorul economiei unui stat, precum şi un indicator de prim rang al nivelului de trai şi al gradului de civilizaţie al unui popor.

În primul rând, menţionăm că această carte se adresează atât inginerilor şi specialiştilor în domeniu, cât şi utilizatorilor de case pasive, adică celor care deţin aceste locuinţe şi celor care s-au decis să devină beneficiari ai acestora.

Pornind de la faptul că o casă pasivă consumă cu 80-90% mai puţină energie pentru încălzire decât o casă convenţională şi că o proiectare optimă a sa reduce substanţial cheltuielile cu materiile prime, structurile mecanice şi arhitectonice necesare, realizarea unei asemenea locuinţe cu un înalt grad de confort poate deveni pentru oricine un vis realizabil.

Cartea vă îndrumă, pas cu pas, de la proiectare până la finalizarea construcţiei, sugerându-vă principiile pe baza cărora să alegeţi proiectantul şi executantul lucrării, care sunt elementele componente ale unei case pasive, precum şi materialele de construcţie, instalaţiile şi sistemele mecanice, de climatizare şi electrice optime pentru atingerea scopului final: o locuinţă confortabilă, cu un consum cât mai redus de energie şi implicit necesitând preţuri de întreţinere cât mai mici.

Cartea cuprinde exemple de case pasive, inclusiv din România, fiind prezentate situaţii concrete de funcţionare şi de consum energetic efectiv al acestor locuinţe.

Limba: romana
Nr.pagini: 192
Dimensiuni:
An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0361 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.