Casele astrologice inchise
DESCRIERE
O casă închisă este adeseori manifestarea directă a Graţiei Divine, dar într-o formă care nouă nu ne place.
Ori de câte ori tindem să acţionăm într-un moment nepotrivit, într-o manieră greşită ori urmând o direcţie care nu ne este necesară.
Dumnezeu blochează prin cea sau prin cineva acţiunea, maniera ori direcţia respectivă. Acest lucru se repetă până când noi nimerim calea dreaptă, maniera corectă sau direcţia necesară de evoluţie, chiar dacă acest lucru durează ani sau zeci de ani.
Lecţia fundamentală de viaţă este aceea de a deveni capabili să subordonăm voinţa noastră individuală Voinţei Divine, obţinând o relaţie cât mai curată posibil cu Dumnezeu.
El devenind apoi (în mod conştient pentru noi) călăuza noastră directă pentru tot restul existenţei actuale.
Fragment din carte
FORŢA DE ACŢIUNE A CASEI ÎNCHISE
Forţa de acţiune a unei Case închise poate fi judecată după mai multe criterii: semnificaţia majoră a Casei, ¥locul" pe care îl ocupă raportat la horoscopul pasiv şi calitatea vibratorie.
1. Forţa de acţiune a Casei închise în funcţie de semnificaţia ei majoră este legată de cele patru aspecte fundamentale ale condiţiei umane: existenţa ca atare, bunurile de orice fel, relaţiile şi aspiraţiile spirituale; aşadar:
- viaţa ca atare, sub aspectul ei biologic, fizic, comportamental - acestea se numesc şi totodată reprezintă Casele de viaţă; ele sunt în analogie cu Semnele de expresie a Elementului Foc;
- acţiunile pe care le facem şi care se finalizează cu reuşite sau eşecuri - acestea sunt şi reprezintă totodată Casele de realizare (sau de acumulare, de dobândire a ceva: obiecte, calităţi sau defecte, informaţii etc); ele sunt în analogie cu Semnele de expresie a Elementului Pământ;
- relaţiile umane de tot felul - acestea sunt şi reprezintă totodată Casele relaţionale; ele sunt în analogie cu Semnele de expresie a Elementului Aer;
- aspectele spirituale cele mai elevate - acestea sunt şi reprezintă totodată Casele de finalitate; ele sunt în analogie cu Semnele de expresie a Elementului Apă.
Când sunt închise Casele de viaţă
Casele de viaţă sunt Casele I, a V-a şi a IX-a, şi sunt în analogie cu Semnele de expresie a Elementului Foc, adică Semnele zodiacale Berbec, Leu, Săgetător (vezi Glosar). Pentru cei care consideră că Elementul Foc este mult mai aproape de aspectele şi nivelul spiritual al existenţei umane, afirmaţia noastră ar putea părea oarecum surprinzătoare.
Totuşi, considerarea este corectă, din moment ce întreaga noastră viaţă este o chestiune de transformare continuă, permanentă şi dinamică, a formei fizice, dublată de o activitate non-stop a organelor corpului. Focul nu este numai căldura indispensabilă vieţii pe această planetă şi, probabil, oriunde în acest Univers.
Focul reprezintă şi agentul coroziv obligatoriu care transformă ceva în altceva, superior ca nivel de vibraţie, sau care ajută la separarea subtilului de grosier, aşa cum este, de exemplu, Focul digestiv, Agni (în tradiţia hindusă), care face ca hrana fizică să fie transformată şi în energia ce ne hrăneşte şi în reziduurile care vor părăsi apoi corpul fizic.
Naşterea, creşterea şi apoi transformarea noastră spirituală, temperamentul, forma fizică şi culorile fiinţei, apoi capul în ansamblul lui (Semnul zodiacal Berbec), inima ca ¥centru" al fiinţei (Semnul zodiacal Leu) şi deopotrivă ficatul ca fabrică de sânge şi mentalul superior ca facultate de judecată (Semnul zodiacal; Săgetător) reperezintă locurile din tema natală care ne pot da informaţii despre felul în care viaţa noastră fizică va decurge, sau despre felul în care noi ne vom înţelege cu noi înşine.
Casele de viaţă sunt în analogie cu începutul. Tot ceea ce începe se află sub guvernarea directă a Elementului Foc şi a Semnelor sale de expresie: începutul vieţii individuale (Semnul zodiacal Berbec), începutul vieţii în doi şi al continuităţii noastre fizice prin ceeaj ce creăm, prin ceea ce aducem la viaţă (Semnul zodiacal Leu) şi începutul vieţii noastre intelectuale, universale, spirituale (Semnul zodiacal Săgetător).
Dacă vrem să ştim cum vor fi toate aceste chestiuni, vom analiza aceste Case; dacă vrem sa ştim care va fi dinamica lor, vom analiza calitatea, intensitatea, forţa Elementului Foc din tema noastră natală.
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Definiţie şi identificare
Capitolul 2. Casele închise
Casa I închisă - "a transforma numele în re-nume"
Casa II închisă - "bogaţii cei săraci"
Casa III închisă - "demiurgul singuratic"
Casa IV închisă - "comorile îngropate"
Casa V închisă - "iubirile închise"
Casa VI închisă - "eroarea de diagnostic"
Casa VII închisă - "bunurile tale sunt iubirea mea"
Casa VIII închisă - "eu pot singur"
Casa IX închisă - "eu, supremul"
Casa X închisă - "faţa nevăzută a destinului"
Casa XI închisă - "toată lumea e a mea"
Casa XII închisă - "prizonierii anonimi"
Capitolul 3. Forţa de acţiune a casei închise
1. Forţa de acţiune a Casei închise în funcţie de semnificaţia ei majora
2. Forţa de acţiune a Casei închise în funcţie de ¥locul" pe care îl ocupă raportat la horoscopul pasiv
3. Forţa de acţiune a Casei închise în funcţie de calitatea sa vibratorie
Capitolul 4. Planetele şi casele închise
Capitolul 5. Casele închise în astrologia medicală
Capitolul 6. Casele închise în astrologia relaţională
Capitolul 7. Câteva cuvinte despre tranzite
Capitolul 8. Glosar
Top 10
-Cărți noi
-- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
- 28,00 leiPRP: 29,77 lei
Promoţii
-- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
- 35,00 leiPRP: 39,00 lei
- 39,90 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII