... lucrarea de faţă este despre Tantra. Mai exact despre o diviziune a ei şi anume curentul Sakta, în probabil cea mai cunoscută variantă a sa, învăţătura despre Cele Zece Mari Cunoaşteri Divine (dasa mahăvidyâ). Vom spune doar că, dacă majoritatea tradiţiilor spirituale abordează o cale a negaţiei, aşa cum face şi curentul spiritual principal al tradiţiei indiene, Tantra este o cale afirmativă. Una dintre puţinele...

Negaţia despre care vorbim se referă la faimoasa sintagmă neti, neti („nici aceasta, nici aceasta") şi la consecinţele ei. Dumnezeu, Realitatea Ultimă, nu este nimic din ceea ce putem cunoaşte cu trupul, cu simţurile, cu mintea, nici măcar cu ceea ce îndeobşte numim inima (cu „i" mic), adică emoţii, intuiţie, emisfera dreaptă a creierului (cum ar zice oamenii de ştiinţă contemporani). El este transcendent, dincolo de manifestarea „constatabilă" în vreun fel, iar metoda de a ne apropia de El este delimitarea de toţi termenii enumerării precedente. Adică, mai explicit, asceza.

Este soluţia general propusă de majoritatea marilor tradiţii religioase şi spirituale ale lumii. „Nu eşti corpul, nu eşti simţurile, nu eşti trăirile tale, stările tale, modificările minţii tale. Eşti în realitate altceva, iar acest altceva este dincolo de tot ceea ce ştii tu despre tine în această clipă.'' Un discurs sobru, greu de pus în aplicare ca atare în lumea în care trăim, de fapt proiectat să fie aplicat, într-un angajament decisiv şi suprem, în afara ei, în solitudine şi tăcere.

 

Foarte simplificator spus, Tantra este acea învăţătură care abordează perspectiva complementară (nu „opusă", ci „complementară"). Sintagma consacrata este iti, iti („şi aceasta, şi aceasta"). Realitatea Ultimă, Dumnezeu, nu este doar un absolut inaccesibil şi inert. Totul este divin, totul este animat de vibratia Inimii Divine (cu I mare), de la cel mai mic fir de praf până la galaxii, de la cel mai banal gând sau eveniment, pană la cele mai profunde inspiraţii sau extatice trăiri.
Si, pentru că Tantra nu neagă nimic, ea nu neagă nici abordarea „oficială", cea a lui neti, neti, ci o completează cu viziunea ei complementară.

 

Da, Realitatea Ultimă este transcendentă (deasupra manifestării şi a contingenţelor ei), dar, nefiind ceva inert, lipsit de viaţă, ci dimpotrivă fiind „viaţa oricărei vieţi", ea se prezintă totodată ca imanenţă, ca o pulsaţie omniprezentă, vie şi beatifică, reflexie a transcendenţei în lume şi expresie a deplinei Sale libertăţi.

Consecinţa imediată este că Tantra este o cale preocupată atât de realizarea spirituală ultimă (numită „eliberare" -moksa), cât şi - şi acesta este un aspect inedit în peisajul căilor spirituale - de bucuria (bhoga) pe care o provoacă viaţa în lume, însă nu viaţa profană, lipsită de fiorul sacrului, ci „Viaţa Divină" - ca să parafrazăm pe un mare yoghin, Sri Aurobindo răspunsul la îmbrăţişarea pe care Divinul o oferă lumii. (Dintr-un punct încolo, în demersul nostru, descrierile devin uneori inerent poetice, pentru că descriu o realitate subiectivă, „nemăsurabilă" oricât de mult ar contraria aceasta spiritul ştiinţific).