Chemarea iubirii. Meditații - Anthony de Mello

Ce poate să facă cineva pentru a atinge fericirea? Nu poți face nimic nici tu, nici altcineva.

De ce? Pentru simplul motiv că ești deja fericit acum. Deci cum poți dobândi ceea ce ai deja?

Prin urmare, de ce nu experimentezi fericirea care e deja a ta? Pentru că mintea ta creează tot timpul nefericire. Renunță la această nefericire din mintea ta, iar fericirea care a fost întotdeauna a ta va ieși imediat la suprafață.

Cum renunță cineva la nefericire?
Descoperă ce o cauzează și privește cu hotărâre cauza respectivă. Va înceta automat. Acum, dacă te uiți cu atenție, vei vedea că există doar un singur lucru care cauzează nefericirea. Numele acelui lucru este Atașament.

Ce este un atașament?
Este o stare de adicție emoțională, provocată de credința că fără un lucru sau o persoană anume, nu poți fericit. Această stare de adicție emoțională este compusă din două elemente, unul pozitiv și altul negativ. Elementul pozitiv este fărâma de plăcere sau entuziasm, emoția pe care o experimentezi când obții lucrul de care ești atașat. Elementul negativ constă în simțul amenințării și al tensiunii care vine mereu odată cu atașamentul. Gândește-te la cineva care înfulecă mâncare într-un lagăr de concentrare; cu o mână îndreaptă mâncarea spre gură, cu cealaltă o apără de vecinii care i-o vor lua de îndată ce lasă garda jos. Aceasta e imaginea perfectă a unei persoane atașate.
Așadar, un atașament, prin simpla lui natură, te face vulnerabil la haosul emoțional și amenință mereu să-ți distrugă pacea.
Deci, cum te poți aștepta ca o persoană atașată să intre în oceanul fericirii numit împărăția lui Dumnezeu? La fel de bine te poți aștepta ca o cămilă să treacă prin urechile acului!

„Te las să fii tu însuți.”
Spunând acele cuvinte, te-ai eliberat pe tine însuți. Acum ești pregătit să iubești. Pentru că atunci când ești dependent de cineva, ce îi oferi celuilalt nu e iubire, ci un lanț de care sunteți legați amândoi. Iubirea poate să existe doar în libertate. Cel care iubește cu adevărat caută binele persoanei iubite, ceea ce înseamnă îndeosebi eliberarea celui iubit de cel care iubește.

Nu iubirea e oarbă, ci atașamentul. Atașamentul este starea de dependență care vine din credința falsă că ceva sau cineva e necesar pentru fericirea ta.

Crezi în mod fals că:
-fricile tale te protejează;
-credințele tale te-au făcut ceea ce ești și
-atașamentele tale îți fac viața palpitantă și sigură.

Nu reușești să vezi că ele sunt de fapt un ecran între tine și simfonia vieții. Este destul de dificil, desigur, să fii conștient pe deplin de fiecare notă din simfonia vieții.
Dar dacă spiritul tău se relaxează și simțurile tale se deschid, vei începe să percepi lucrurile așa cum sunt, vei începe să interacționezi cu realitatea și vei fi captivat de armoniile universului. Apoi vei înțelege ce e Dumnezeu, pentru că vei ști, în cele din urmă, ce e iubirea.
Privește din acest punct de vedere: vezi persoanele și lucrurile nu așa cum sunt ele, ci așa cum ești tu.

Momentul prezent, indiferent cât de dureros e, nu e niciodată de nesuportat. Ce e de nesuportat este ceea ce crezi tu că se va întâmpla în cinci ore sau în cinci zile și acele cuvinte pe care continui să ți le spui cu această ocazie: „E îngrozitor, e de nesuportat, oare cât de mult va dura?” și tot așa. Păsările și florile sunt binecuvântate mai mult decât oamenii, pentru că nu au concepția viitorului, nici cuvinte în mintea lor, nici vreo neliniște cu privire la ce cred apropiații lor despre ele.

Când natura distruge, nu o face din ambiție, din lăcomie sau din mărire de sine, ci din ascultare față de legile misterioase care caută binele întregului univers, mai presus de supraviețuirea și de bunăstarea părților care-l compun.

Acest tip de violență se naște înăuntrul misticilor care se revoltă împotriva ideilor și a structurilor adânc înrădăcinate în societățile și culturile lor, atunci când conștiința îi trezește să vadă răul la care contemporanii lor sunt orbi.

Cum poți iubi pe cineva căruia îi ești sclav? Cum poți iubi pe cineva fără de care nu poți trăi? Poți doar să-l dorești, să ai nevoie de el, să depinzi de el, să te temi și să fii controlat de el. Iubirea se găsește doar în curaj și în libertate.

Gândește-te la sentimentul pe care l-ai avut când ai văzut o pasăre zburând deasupra unui lac, când ai observat un fir de iarbă ivindu-se în spărtura unui zid, când ai auzit plânsetul unui copil în noapte, când ai simțit frumusețea unui trup dezgolit sau când ai privit un cadavru zăcând rece și nemișcat într-un coșciug. Poți încerca să exprimi trăirea prin muzică, poezie sau pictură. Dar, în inima ta, știi că nimeni nu va înțelege vreodată exact ce ai văzut și ai simțit. E ceva ce ești cu totul incapabil să împărtășești unei alte ființe umane, cu atât mai puțin să o înveți.

Exact așa se simte un înțelept când îi ceri să te învețe despre viață, Dumnezeu sau realitate. Tot ce poate să facă e să ți dea o formulă, un set de cuvinte adunate într-o formulă. Dar la ce folosesc acele cuvinte?

Imaginează-ți un grup de turiști într-un autobuz. Jaluzelele autobuzului sunt trase și ei nu văd, nu aud, nu ating și nu miros nimic din acea țară străină și exotică prin care trec, în vreme ce în tot acest timp ghidul lor pălăvrăgește, oferindu-le ceea ce el crede că este o descriere vie a mirosurilor, a sunetelor și a priveliștilor din lumea de afară. Tot ce vor experimenta ei vor imaginile pe care cuvintele lui le creează în mintea lor. Să presupunem că autobuzul se oprește și ghidul se desparte de călători, trimițându-i mai departe cu formule despre ce se pot aștepta ei să vadă și să trăiască. Experiența lor va fi contamintă, condiționată, distorsionată de acele formule, iar ei nu vor percepe realitatea în sine, ci realitatea filtrată prin formulele ghidului.

Vor privi selectiv realitatea sau și vor proiecta propriile formule asupra ei, deci nu vor vedea realitatea, ci o confirmare a formulelor lor.

Există vreun mod prin care poți ști că ești în contact cu realitatea? Iată un semnal: când ceea ce percepi nu se potrivește niciunei formule date sau create de tine însuți – pur și simplu nu se poate exprima în cuvinte.

Așadar, ce pot face învățătorii? Îți pot aduce în atenție ceea ce e ireal, îți pot arăta realitatea; pot distruge formulele tale, dar nu te pot face să vezi la ce se referă formula respectivă; pot să îți indice greșeala, dar nu te pot pune în posesia adevărului.

Pot, cel mult, să te îndrume în direcția realității, nu ți pot spune ce să vezi.

Va trebui să mergi singur și să descoperi tu însuți.

Îndrăznește să privești tot ce te înconjoară fără teamă și fără formule și nu va dura mult până vei vedea.

(Anthony de Mello)

Cuprins:

Prezentare

Prefață

Meditația 1: Sentimentele lumești versus sentimentele sufletului

Meditația 2: Cauza nefericirii

Meditația 3: Descoperă programul din mintea ta

Meditația 4: Înțelege-ți programul

Meditația 5: Mintea ta e cauza nefericirii

Meditația 6: A fi dependent înseamnă a muri

Meditația 7: Valoarea sentimentelor negative

Meditația 8: Atașamentele ne secătuiesc de viață

Meditația 9: Renunțarea la atașamente

Meditația 10: Viața este o simfonie

Meditația 11: Învelișurile creierului

Meditația 12: Calitățile sfințeniei

Meditația 13: Calea naturii

Meditația 14: Schimbarea fermecătoare

Meditația 15: Iubirea stă în libertate

Meditația 16: Singurul tău profesor adevărat

Meditația 17: Recâștigarea inocenței

Meditația 18: Calitățile iubirii

Meditația 19: Ușurarea sufletească și atașamentul: Obstacole în calea iubirii

Meditația 20: A iubi înseamnă a vedea

Meditația 21: Cum să devii neînfricat și liber

Meditația 22: Ingredientele iubirii

Meditația 23: A vedea este o condiție pentru a trăi

Meditația 24: Contemplarea duce la transformare

Meditația 25: Fii violent cu atașamentele tale

Meditația 26: Cum să crești în urma evenimentelor dureroase

Meditația 27: Descoperă bucuria împărăției

Meditația 28: Dispariția nesiguranței

Meditația 29: Confruntarea cu viața și cu moartea

Meditația 30: Curățirea gândurilor înseamnă o inimă curată

Meditația 31: Divinitatea este peste tot în jurul tău