ciinele ud e o salcie

Volumul Norei Iuga este scris cu creioane albe, la Viena, in primavara anului trecut. Doar initiatii il pot citi, doar cei ce o iubesc si o admira, doar cititorii autentici de poezie. ciinele ud e o salcie e cheia dragostei si a urii pentru aproape si strigatul de ajutor al poemului ramas singur.

„Radacinile mele de poet s-au nascut in spatiul acela, unde traiam inchisa, de fapt, in manastire, unde aveam profesoare-maici germane si unde, la subsol, se intindeau cata-combe care mi se pareau nesfirsite, unde, in nise sapate in pereti, erau ingropate maicile raposate si unde era vesnic intuneric, incit trebuia sa umblam cu luminari aprinse.
E de inteles, cred, ca acolo s-a nascut in mine acea poezie formata dintr-o cumplita frica si, in acelasi timp, dintr-o irezistibila propensiune catre mister. Permanent eram inconjurata de miraculos si, totodata, de frica de necunoscut. De fapt, cred ca, in ce-l priveste pe copilul de atunci, la inceput a fost frica, iar frica a devenit poezie.” (Nora Iuga)

„...e limpede ca n-are dreptate Nora sa spuna ca nu-i cunoastem limba – de vreme ce, dupa cum se vede, cunoastem (si recunoastem, si ne recunoastem in) limba ei, precum si (in) limba celor ce au scris despre scrisul ei, admirindu-l. Pasionatii (si pasionalii) literaturii vorbesc inca toti aceeasi limba...” (Radu Vancu)

actul I

o mansardă deschisă non stop

geamuri cu nori

adormitul nu doarme  numără

începe al treilea război mondial

după cortina noului teatru

unde bătrânul paris

urlă ca un disperat

„sunt cel mai frumos“

şi tu vierme mic

creşti la mine-n burtă

când o să faci nouă luni

între placi şi pleci

cine ştie ce face un cuvânt

noaptea în somn

între placi şi pleci

două porţii de var răsturnat

aşa a început dimineaţa la viena

cu un picior de lemn

care sare şotronul

bicicleta bătrânului siegmund

unii se duc la plajă

unii descarcă baloturi de bumbac

trotuarul schelălăie când trece

bicicleta bătrânului siegmund

gulerul apretat şi nările arcuite

eşti un câine lup veritabil  i-am spus

vezi aici sub berggasse

miliarde de cârtiţe sapă

s-ajungă ’ntr-un vârf neştiut

„se jertfesc pentru patrie

cos fără nod“  mi-a răspuns

vorbea cu pământul

guri răsturnate

din care se scurge uleiul

almosnino mi-a spus că numele lui

seamănă cu un măslin

şi-a pus faţa cu gura-n jos

să nu se vadă că plânge

vorbea cu pământul  ştii

mă gândeam să-ţi desenez

cu un băţ doi ochi

şi măcar o ureche  mă auzi?

nu  sunt la viena  aici se forează

canalul e-aproape n-ai cum să ştii

dunărea îşi vede de drum

„pot să v-ajut cu ceva?“

domnul din viena are ochi căprui

copilul taie râma cu lopăţica

nici un strop de sânge pe pod

dunărea îşi vede de drum

domnul din viena a împrumutat ochi albaştri

de la doamna din frankfurt

„nu dau bani la cerşetori!“

cum beau ei seara din acelaşi râu

cum se iartă  cum se spală ei

în sala de disecţie

m-aş duce la gară

iese soarele  pe butuc

capul mariei vecera

şi domnul profesor:

„nu există moarte nici înviere“

fluturele zboară de la un bec

la altul în sala de disecţie

pielea burţii ei de culoarea portocalei

ochi de prepeliţă  albuş scurs

ţi-e frică  nu ştiu

coroana e rotundă

scrisoare datată 12 iunie din siebenhirtengasse

am fost cu metroul

la siebenhirtengasse

m-aşteptam să văd şapte păstori

dar erau containere cât un transatlantic

şi scria pe toate numele PAPIER

cred că erau neamuri

şi-mi era ruşine că tocmai atunci

am văzut că-n nouri

s-a deschis o poartă

prin care trecea goală

sania lui moş crăciun

plâng şi japonezii fix la cinci spre seară

poate vreun tsunami s-aducă scrisori

sau vederi cu domuri  că păstoru’ aşteaptă

un semn de iubire  ce dacă-i container

nu e şi el om

poezie

ce ţi-a făcut părul meu

de nu-l laşi să fluture

ce ţi-au făcut picioarele mele

de nu le laşi s-alerge

am să mă duc la baltă

şi-o să te spun broscoiului

parcă-l aud că-mi răspunde iar

„câte stele sunt pe cer

pân’ la ziuă toate pier“

că altă poezie nu ştie

când înfloreşte pisica

şi adică de ce avea mereu maximilian

un doi trei patru porumbei în marsupiu

până mai ieri se recomanda în mexic

l’ami de la france şi înflorea liliacul

înflorea apa şi pisica

i se agăţa de gât din prietenie

sau de nevoie că n-ai cum să ştii

cine pe cine electrocutează

când se udă tricoul şi iese vopseaua

pastila efervescentă

ce să-i faci uneori

o sacoşă de plastic

are urechi muzicale  şi schubert

stă pe umeraş şi-şi scurge apa

din mâneci  aşa începe orice plecare

cu o pastilă efervescentă

în vagonul de tren numărul 4

la fereastră pe doi genunchi un laptop

pe alţi doi genunchi câteva degete

subţiri şi bine spălate

pe alţi doi genunchi un ceas

vrea să sară ‘n prăpastie

o călătorie la capătul lumii

nu ajungi niciodată  buzele lui

s-au subţiat ca un fir de gumă

Limba: Romana
Nr.pagini: 72
Dimensiuni: 14x22
An aparitie: 2013

RECENZII