Colectionarul de sunete

Colectionarul de sunete - Fernando Trias de Bes

In cautarea sunetului perfect, celest, magic si etern, cel mai inzestrat copil, cel mai crud amant, cel mai mare tenor. Si cel mai cumplit blestem.

De la Parfumul lui Süskind la Colectionarul lui Trías de Bes, thriller si mister, elixir si antidot, eros si thanatos...

Fragmente:

…oh, Doamne! Tu ştii prea bine că aprinderea şi pofta trupească îi fac stângaci, stupizi şi imprudenţi pe bărbaţi; în aceeaşi după-amiază, de-abia întors la mănăstirea din Beuron, am traversat curtea şi culoarele cu eroticele Memorii ale unei cântăreţe germane sub braţ, ascunse printre alte cărţi.

Ce nesăbuinţă! Dacă vreunul dintre călugări s-ar fi oprit să mă salute, cu siguranţă m-ar fi întrebat ce titluri împrumutasem de la bibliotecă în ziua aceea. N-ar fi fost ceva neobişnuit.

Eu însumi le arătam adesea, încântat, fraţilor cu care convieţuiam în acel lăcaş al Domnului, volumele de istorie şi cărţile clasicilor pe care le împrumutam.

Dar când te laşi copleşit de nerăbdare, logica ţi se întunecă asemenea cetii matinale din pădurile bavareze şi acţionezi fără să te gândeşti la pedeapsă, ca şi cum vinovăţia nu-ţi poate fi nicicum dovedită.

Spre norocul bunului meu renume, am ajuns la chilie fără să fiu văzut decât de una dintre femeile care menţineau curăţenia în mănăstire şi care s-a limitat să-şi plece capul când am trecut pe lângă ea.

Am intrat în încăpere şi am încuiat uşa. Atunci mi-am dat seama că manuscrisul transmitea degetelor mele o tensiune specială.

Nu mă refer la o agitaţie care ar fi pornit de la mine. Era ceva mai subtil şi mai dudat: mâncărimea care mi-a străbătut palmele emana din dosar...

De parcă foile acelea ar fi avut o viaţă şi o forţă din interiorul lor, nereuşind să se potolească, şi s-ar fi zbătut să iasă afară.

Am ascuns textul interzis sub pat şi m-am grăbit să mă alătur celorlalţi membri ai ordinului nostru.

In timpul cinei, pe când duceam o fructă la gură, aşezat pe lunga bancă de lemn pe care călugării mâncau în linişte, cu rumoarea Sfintelor Scripturi drept fond, am reflectat la tremurul degetelor mele.

Vibrase, oare, manuscrisul? Să fi avut vreun sens lucrul ăsta? Putea o hârtie să tremure? Să aibă viaţă? Şi, presupunând imposibilul... de ce un text de amor aparţinând unei atât de faimoase cântăreţe s-ar fi tulburat intr-atâta pentru că pătrunsese în chilia unui anonim preot benedictin ca mine?

Nu. Senzaţia mea n-avea nido logică. Insă asemenea gânduri mă nelinişteau. Poate că dezlănţuita mea frenezie de a dti acele pergamente de amor pământesc transfera propriile mele tentaţii asupra lucrurilor pentru ca, astfel, să atribui celuilalt vinovăţia şi acţiunea.

Dacă nu exista o persoană care să-mi preia iminentul păcat... nu era logic să imput propria tulburare obiectului de pierzanie?

Şi cui altcuiva decât manuscrisului însuşi? Aşa gândeam în timp ce mă grăbeam să-mi sfârşesc cina în tăcere.

In seara aceea, plimbarea prin grădină, înainte de a mă retrage în chilie, a fost mai scurtă ca de obicei. Doi călugări conversau aprins despre recent declarata infailibilitate a papei, promulgată de Pius al IX-lea, şi s-au apropiat de mine să-mi ceară părerea....

Limba: romana
Nr. pagini: 320
Dimensiuni: 14X21
An aparitie: 2015

RECENZII