Compulsiunile: prieteni sau dusmani?

Compulsiunile: prieteni sau dusmani? - o abordare revolutionara a autoacceptarii si vindecarii - Mary O'Malley


...toţi suntem compulsivi într-o anumită măsură. înţeleg prin asta, angajarea în orice activitate recurentă, prin care încercăm să ne stăpânim sentimentele - activitate care sfârşeşte prin a pune ea stăpânire pe noi.

Putem deveni compulsivi în multe şi diferite feluri: cheltuind prea mult, mâncând prea mult, muncind prea mult, planificând prea mult, făcându-ne prea multe griji, făcând prea mult sport, bând prea mult, petrecând prea mult timp în faţa computerului sau, pur şi simplu, exagerând cu "preamultul".

Mulţi dintre noi suntem compulsivi, fără măcar să o ştim. Nu ne dăm seama cât de mult ne controlează viaţa o anumită activitate, decât atunci când computerul se strică sau când cartea de credit este anulată ori când medicul ne spune că nu mai putem consuma alimente bogate în grăsimi.

De fapt, principala noastră compulsiune este lupta continuă. Trăim în mintea noastră, într-o poveste care încearcă întotdeauna să ne convingă să ne construim viaţa, spunându-ne că trebuie să ne îmbunătăţim sau să ne schimbăm pe noi înşine şi viaţa noastră. în această încercare nesfârşită, am uitat însă câtă extraordinară putere există în simplul act de a fi atenţi la experienţele pe care le trăim în prezent.

Am uitat cum să existăm. Am uitat, de asemenea, să avem încredere în noi înşine, să avem încredere în viaţa noastră şi să trăim cu bucurie. Aşa că, recurgem la compulsiuni, pentru a deveni imuni la propriile lupte, sfârşind însă prin a ne lupta cu propriile compulsiuni.


Fragment din carte:

Deschide uşa propriilor sentimente

... însă mintea n-o să te ajute să te muţi înapoi în trup, pentru că îşi aminteşte cât era de speriată în momentul în care ai decis să te retragi în aşa-zisa siguranţă a podului. Aşa că ai rămas în pod. Chiar dacă lucrurile nu erau chiar roz acolo, ai rămas.

Cu toate acestea, exista ceva ce afecta echilibrul prudent pe care încercai să-l stabileşti mai mult prin control, decât prin orice altceva: existau sentimentele. Vezi tu, sentimentelor nu le place să fie închise în cutii. Ele izvorăsc din fluviul vitalităţii şi le place să se mişte şi să danseze prin fiinţa ta.

Din când în când, le-ai putea auzi reclamând atenţie din încăperile de la etajele inferioare, dar atunci, pentru a nu le auzi, mai pui să ruleze încă un film.

Ai fost atât de preocupat să-ţi distragi atenţia, încât nu ai băgat de seamă că sentimentele sunt foarte şirete şi se pricep extrem de bine să se strecoare afară din spaţiile cele mai închise.

Şi pentru că au învăţat să evadeze din cutiile lor, au urcat scările tropăind, au bătut la uşa podului şi au cerut să fie lăsate să intre. Numai că pe interiorul uşii stătea scris: "Nu deschide niciodată această uşă! Nu vei fi în siguranţă decât dacă deţii controlul".

Şi ştiai că, dacă laşi aceste sentimente să intre, vei pierde cu certitudine controlul. Aşa că ai dat mai tare volumul televizorului.

………………

…o gură de vin s-a transformat în nenumărate pahare. Un fursec s-a transformat într-o cutie întreagă de fursecuri. O noapte distractivă de jocuri de noroc s-a transformat într-un coşmar.

Sau poate că lista cu lucruri de făcut a devenit din ce în ce mai lungă, pe măsură ce alergai înnebunit de colo-colo, încercând să rezolvi tot ce scria pe ea.

Partea aceea profundă din tine care nu voia decât să ţină suferinţa în frâu a descoperit că, dacă jucai jocuri de noroc, te supraalimentai sau beai prea mult ori munceai până la extenuare, puteai pur şi simplu să ignori toate aceste bătăi în uşă.

Foarte repede, nevoia compulsivă de mai mult, mai mult, mai mult s-a transformat în nu e de ajuns, nu e de ajuns, nu e de ajuns.

Şi, după ce valul compulsiv trecea, rămâneai disperat, urându-te. Indiferent de cât de pătimaş promiteau compulsiunile să-ţi aducă liniştea după care tânjeai, asta nu se întâmpla, de fapt, niciodată.

Limba: romana
Nr. pagini: 373
Dimensiuni: 14X20
An aparitie: 2014

RECENZII