Copiii bolnavi de parinti

Copiii bolnavi de parinti - Anne Ancelin Schutzenberger, Ghislain Devroede

Cei neiubiţi

Bineînţeles, majoritatea copiilor au părinţi „buni" sau părinţi .suficient de buni". Alţii - copiii rezilienţi - vor reuşi să depăşească dificultăţile din copilărie. Vom vorbi aici doar despre aceia care au venit să ceară ajutor.

Pascale, ajunsă din urmă de propria copilărie

Pascale are patruzeci şi patru de ani. Ea asociază probleme digestive şi sexuale pentru că se plânge de o constipaţie dureroasă şi, totodată, de dureri vaginale relativ profunde atunci când este penetrată de bărbatul iubit.

A consultat un gastro-enterolog. Acesta a trimis-o la noi, menţionând, pe de o parte, că Pascale a fost victima unor abuzuri sexuale şi, pe de altă parte, că este o femeie strălucitoare, ceea ce nu este deloc obişnuit pentru un medic care scrie un bilet de trimitere.

Pascale nu a fost niciodată victima unor abuzuri sexuale in perioada copilăriei. Nimeni nu a agresat-o fizic sau sexual. Nici mama, nici tatăl ei şi nici vreun alt bărbat. Dar tatăl o înspăimânta.

Era alcoolic şi extrem de violent cu mama şi cu sora ei. Totuşi, pe ea nu a atins-o niciodată. Cu ochii larg deschişi, Pascale spune: „La opt ani, eram mama părinţilor mei." Copil prematur maturizat, cu părinţi imaturi.

Pascale îşi aminteşte că tatăl le alerga adeseori pe ea şi pe mama ei (pe care fata încerca să o protejeze), ameninţându-le cu o carabină.

Pascale este căsătorită. Şi fericită. Referindu-se la soţul ei, ea spune că este „primul bărbat despre care pot afirma că-l iubesc. Este şi prima oară în viaţa mea când mă simt bine cu cineva.

Il admir". Apoi adaugă: „Sunt şase ani de când îl cunosc şi tot şase de când am probleme intestinale." Oare fericirea o îmbolnăveşte?

Pascale începe să plângă amintindu-şi de copilăria ei singuratică. în mod vădit, nu a încheiat doliul acestei perioade nefericite din viaţa ei. Lacrimile curg îndelung, fără reţinere, confirmate de trăsăturile feţei, de timbrul vocii.

Părinţii ei sunt încă în viaţă. Mama are acum şaizeci şi nouă de ani, iar tatăl, şaptezeci şi unu. A devenit sobru. N-a fost niciodată un om tandru. Nu-i place să fie atins. „Nu i-am fost niciodată drag." Curios cum vorbeşte despre ea însăşi la masculin... îşi întăreşte spusele: „Nu m-a legănat nicicând." Apoi, foarte rapid: „Sunt a doua fată, în familia noastră. E ciudat, dar tata mă numea «băiatul meu»."

Niciodată, dar absolut niciodată Pascale nu a suferit nici cea mai mică violenţă sexuală.

Povestea ei confirmă faptul că abuzurile sexuale, oricât de teribile ar fi ele, sunt o mască înspăimântătoare sub care se ascunde o problematică mult mai veche, profundă, existenţială.

Pe lângă admiraţia faţă de soţul ei, a iubirii pe care i-o poartă, a înţelegerii care domneşte între ei, Pascale duce o viaţă sexuală absolut satisfăcătoare.

Are orgasm când o mângâie. Are orgasm când o penetrează. A şi plâns în timpul orgasmului. A şi râs. Dar, din când în când, are coşmaruri îngrozitoare, în cursul cărora este urmărită. Nu poate da detalii în privinţa identităţii urmăritorului.

O cenzură lăuntrică o determină să se trezească de fiecare dată. Lac de transpiraţie, îşi zgâlţâie soţul, se ghemuieşte în braţele lui şi nu reuşeşte să adoarmă din nou decât dacă o consolează el....

Limba: romana
Nr. pagini: 204
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII