Corpul copilului ne vorbeste

Corpul copilului ne vorbeste. Istoria parintilor se reflecta in simptomele copiilor - Willy Barral


Celor unsprezece nepoţi ai mei: Olivier, Alexandre, Julie, Florian, Rémi, Lou, Yann, Jade, Hugo, César şi Lila.

Exemplele prezentate în această carte provin din practica mea de clinician. Dacă se simte cineva inconfortabil, regăsindu-se printre ele, îmi cer scuze şi îl asigur că nimeni altcineva nu l-ar putea identifica.
Willy Barral

Fragment din carte:

Povestea unei „naşteri miraculoase“

Acest copil, pe care îl vom numi Samuel, s-a născut cu o gravă malformaţie la inimă, care i-a determinat pe medici să afirme că nu va trăi mai mult de doi ani.

Apropiindu-mă de leagăn, îl văd pe copil că respiră cu dificultate şi că faţa lui, mai mult albastră decât roz, pare cianozată; mă aplec la treizeci de centimetri de chipul lui pentru ca micuţul să îmi poală vedea faţa şi îi spun, foarte emoţionat de această poveste: Bună, Samuel, mă bucur să te cunosc, pentru că părinţii tăi tocmai m-au înştiinţat despre această minunată victorie a naşterii tale, victorie care îţi aparţine.

Te-ai născut cu o inimioară toarte fragilă, care te face să respiri cu greutate, dar te-ai născut viu, cu toate că doctorul care s-a ocupat de tine a zis că ai fi putut muri. Tu însă ai hotărât să trăieşti şi părinţii tăi sunt incântaţi de marea ta victorie.

Eşti foarte puternic şi decizia ta ie a trăi este absolut îndreptăţită. Numai că, vezi tu, părinţii tăi sunt şi foarte îngrijoraţi de ceea ce le-a spus doctorul.

Işi fac atât de multe griji pentru tine, încât şi inima lor s-a îmbolnăvit. Deci, iată ce îţi propun eu, ca să te poţi simţi mai bine şi să respiri mai uşor: o să mă ocup de părinţii tăi şi o să-i îngrijesc vorbindu-le; între timp, tu vei putea dormi liniştit."

La scurt timp după asta, mama îmi arată că Samuel respiră mai bine, că faţa lui şi-a schimbat culoarea şi că a devenit roz ca a unui bebeluş sănătos. Şi adaugă: „Este incredibil, parcă ar fi înţeles ce i-aţi spus!"

Le explic părinţilor că toţi copiii înţeleg ce li se spune, când li se vorbeşte despre adevăruri care le sunt vitale. Ei aud dorinţa autentică a celor care îi iubesc şi le respectă autonomia dorinţei, iar copiii reacţionează pozitiv la orice vorbă a părinţilor în care se rosteşte adevărul în privinţa vieţii lor.

Majoritatea mamelor vorbesc în mod spontan la urechea copilului lor abia născut, folosind cuvinte care îl fac să viseze şi care vorbesc, de asemenea, despre propriile lui vise.

E o mare greşeală să separi un nou-născut de mama lui, la naştere. Dacă nu i se rosteşte adevărul în nici un fel, pentru a-l ajuta să depăşească experienţa dureroasă, grefându-şi în alt fel dorinţa de a trăi, ajunge să sufere un seism psihic.

în lucrarea sa, Séminaire de psychanalyse d'enfants, Françoise Dolto notează: „Nu e niciodată prea devreme să îi vorbeşti unei fiinţe umane, căci aceasta este o fiinţă a cuvântului încă din perioada fetală." Mai spunea: „Unui bebeluş i se poate spune orice despre ceea ce îi poate stimula percepţia asupra realităţii, pentru că un bebeluş este mult mai inteligent decât ne închipuim noi."

Altfel spus, „a rosti adevărul" nu este o chestiune care ţine de vârstă, ci de respectul faţă de celălalt, ca subiect autonom.

în vreme ce eu le vorbeam părinţilor astfel încât să-i ajut să îşi recapete încrederea, micuţul Samuel a dormit profund timp de două ore. Cât eu mă ocupam să îi alin pe mama şi pe tatăl lui, el putea, în sfârşit, să se odihnească: e epuizant, pentru un bebeluş, să se îngrijească de părinţii săi!

Să continuăm însă povestea lui Samuel, pentru că, un an şi jumătate mai târziu, părinţii au revenit la consultaţie....

Limba: romana
Nr. pagini: 311
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII