Cresterea iepurilor. Afacere cu profit din primul an

Vieţuind aproape de om dintotdeauna, iepurele a fost târziu domesticit, beneficiind mult timp de libertate şi independenţă, constituind însă adesea prânzul sau cina oamenilor celor dintâi.

Se organizau vânători şi se apela în general la rase particulare de câini, totul fiind specializat şi atent organizat. Iepurii constituiau fel principal la multe ospeţe domneşti, regeşti ori aristocratice.

Iepurii nu au captat atenţia de la bun început în domeniul zootehniei. Abia în Evul Mediu au fost domesticiţi şi incluşi în sisteme, planuri şi strategii de creştere.

Departe de a constitui un handicap, acest fapt a avantajat specia - iepurele sălbatic şi-a păstrat de-a lungul multor ani caracteristicile şi proprietăţile nealterate de intervenţia şi intruziunea omului.

Din momentul în care a devenit element de cultură intensivă, şi-a diminuat rezistenţa la boli şi parte din abilităţi s-au atrofiat într-o oarecare măsură.

Exploatarea inclusiv pentru obţinerea de noi specii şi subspecii a contribuit de asemenea la modificări genetice şi la o evoluţie influenţată prin încrucişări stabilite, experimentale de multe ori şi ieşite din sfera naturalului, deşi bazate pe studii atent documentate.

Ceea ce în prezent denumim iepure de casă [Oryctolagus cuniculus domesticus] este de fapt Lepus Cuniculus domesticit.

Lepus Cuniculus este mamiferul leporid sălbatic, fie de vizuină, fie de pădure, crescut şi supravegheat în Evul Mediu de clerul anumitor mănăstiri franceze în garenele special amenajate în acest scop, respectiv în libertatea restrictivă a unui spaţiu închis împădurit ori ierbos.

Odată domesticit, iepurele de vizuină (de "garenă") a pătruns în întreaga lume, în toate civilizaţiile. Este cunoscut sub varii denumiri, printre care iepure de pădure, iepure vulgar, iepure comun şi iepure european.

Denumirea sa ştiinţifică are două coordonate de bază: origine greacă ( Pe teritorul tării noastre iepurele a fost cooptat propriu-zis în zootehnie drept urmare a celui de-al doilea război mondial, drept o consecinţă impusă şi necesară de sărăcirea şi distrugerea masivă de la acea dată).

Economia modelului stalinist cerea noi surse de hrană şi venit, creşterea animalelor fiind profund afectată de diminuarea culturilor agricole, deci a furajelor, adăugând creşterii anterioare a ovinelor, cabalinelor, porcinelor, bovinelor, caprinelor şi păsărilor pe cea a leporidelor, pentru came, piele şi blană.

A fost încurajată iniţial creşterea iepurilor în cadrul gospodăriilor proprii pentru uzul casnic, iar mai apoi a fost inclusă în cultivarea extensivă de stat (cooperative agricole de producţie) şi în cele din urmă în sectorul privat.

Mitul care promitea fertilitate excesivă s-a dovedit a fi realitate. Iepurii de casă se înmulţesc mult mai uşor şi mai frecvent decât alte animale (în condiţii naturale o femelă poate avea până la 5 naşteri pe an, 6 pui / fatare, perioada de gestaţie fiind de 4 săptămâni), iar condiţiile necesare bunei gestionări a creşterii iepurilor nu sunt atât de pretenţioase ori de costisitoare comparativ cu alte produse de zootehnie.

Atenţia acordată câtorva detalii esenţiale asigură o afacere de succes.

Limba: romana
Nr.pagini: 104
Dimensiuni:
An aparitie: 2013

RECENZII