Cum sa imbatranesti frumos

Cum sa imbatranesti frumos - Anne Karpf


Frica de a îmbătrâni

„Nu e nimic tragic să ai 50 de ani. Numai dacă încerci să pari de 25.“
Sunset Boulevard, 1950

în 2013, o actriţă americană de 42 de ani i-a dat în judecată pe proprietarii unui site pentru că i-au făcut publică vârstă. „Pentru o actriţă în ascensiune, percepută ca «trecută de prima tinereţe», adică în jurul vârstei de 40 de ani, este aproape imposibil... să găsească de lucru - scria în plângerea ei - fiindcă e considerată mai puţin atrăgătoare.“

Cu doi ani înainte, o mamă din California recunoscuse că pentru a o ajuta pe fiica sa de 8 ani, participantă la concursurile de frumuseţe, să scape de „ridurile“ care-i apăreau când zâmbea, îi injectase Botox. Fiica spunea: „îmi verific zilnic ridurile; când văd unele, vreau să le repar cu alte injecţii.

Mă dureau la început, dar acum nu mai plâng atât de mult.“ Oprobriul public s-a îndreptat imediat către mamă: este foarte confortabil să găsim pe cineva pe care să fim de acord cu toţii că merită să-l urâm. Dar tot ceea ce a făcut această persoană a fost să ducă la extrem o modă culturală.

Când devine acceptabil să te injectezi pe tine sau pe copiii tăi cu Botox? Aparent, dacă de-abia ai depăşit adolescenţa, e perfect normal să începi să te îngrijorezi că arăţi în vârstă.

Următoarele pagini arată felul în care îmbătrânirea este reprezentată în mod tradiţional. Veţi observa că, de fiecare dată când este abordat acest subiect, atât cultura publică...

……………

De ce ne e atât de greu să ţinem minte acest lucru?

Incă iubind, după toţi aceşti ani

E de la sine înţeles că tuturor acelor oameni care păstrează intacta capacitatea pentru iubire şi afecţiune li se va părea îmbătrânirea mai uşoară, dar ceea ce trecem deseori cu vederea este că această abilitate trebuie dezvoltată.

Nu există nicio dovadă ca iubim mai puţin sau mai puţini oameni pe măsură ce îmbătrânim. Deşi capacitatea de a iubi se formează devreme în copilărie, ca răspuns la grija cu care suntem înconjuraţi, Erikson susţinea că, odată ce o persoană şi-a definit propria identitate, e mai capabilă de a crea relaţii intime reciproce.

Mai mult, îmbătrânind, descoperim alte căi prin care să ne exprimăm dragostea în loc de sau alături de cele sexuale. Nu poţi înlocui o persoană iubită care moare, dar poţi continua să găseşti alte persoane pe care să le iubeşti

W. H. Auden spunea: „Trebuie să ne iubim unul pe altul sau să murim.“ Bineînţeles că murim oricum, dar o facem mult mai liniştiţi dacă am iubit.

Cei cu o înclinaţie specială pentru recunoştinţă găsesc bătrâneţea, de asemenea, mai uşoară: se bucură de ceea ce încă au. Cărţile Dianei Athill sunt atât de savuroase pentru că sunt atât de lipsite de compătimire de sine: ea acceptă pur şi simplu faptul că îmbătrâneşte şi pierderile pe care le presupune inevitabil îmbătrânirea, în aceeaşi măsură în care acceptă şi viaţa ei de până acum, cu toate plăcerile şi suferinţele.

Chiar şi când se mută intr-un sanatoriu, Athill nu pierde niciodată din vedere toate lucrurile bune din viaţă, iar capacitatea de a le aprecia şi de a le savura nu se diminuează. Ce talent minunat - să fii capabil sa accepţi bătrâneţea, dar să rezişti limitărilor pe care le impune discriminarea pe criteriul de vârstă.

O femeie de 100 de ani a fost întrebată la radio dacă are vreun regret. „Dacă aş fi ştiut că o să trăiesc până la vârsta de 100 de ani, a răspuns ea, aş fi început să învăţ să cânt la vioară la 40 de ani. Până acum, aş fi putut să cânt de 60 de ani!“...

Limba:Romana
Pagini: 240
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015

RECENZII