Cum sa te mantuiesti in lumea contemporana

…veacul al XX-lea, veacul materialismului, veacul marilor prigoane împotriva Ortodoxiei, a devenit de asemenea veacul adevăraţilor nevoitori ai evlaviei şi mărturisitori ai credinţei.

În cartea de faţă sunt adunate învăţături şi îndrumări date fiilor Bisericii pentru desăvârşirea creştină, „perle” ale moştenirii duhovniceşti rămase de la stareţi contemporani, purtători şi continuatori ai experienţei Sfinţilor Părinţi, precum şi scurte date biografice despre ei.

Fragmente din carte:

In înţelegerea tradiţiei ascetice ortodoxe „lumea'' desemnează „totalitatea patimilor omeneşti" (Sfântul Isaac Sirul)

Patimile sunt mişcările nefireşti ale sufletului, care atacă şi tulbură adâncul inimii, dacă nu este apărată de virtuţi.

Mănăstirea în lume, după cuvintele protoiereului Vladimir Svenţiţki, este calea nevoinţei interioare, experienţa creativă a zăvorârii duhovniceşti în adâncul oricărui suflet care caută mântuirea.

Doar creând mănăstirea lăuntrică se poate creştinul apăra de împresurarea demonică ce a invadat lumea.

Numai astfel poate să nu se piardă pe sine şi să nu distrugă roadele vieţii duhovniceşti, să păstreze liniştea lăuntrică (tăcerea) şi curăţia (nepătimirea), singurele care pot să dăruiască relaţia vie cu Domnul.

In caz contrar, lumescul (desemnând patimile) va înăbuşi şi va înghiţi cu totul sufletul nostru.

„Dragostea este scopul. Lupta cu patimile este calea. Rugăciunea este puterea mişcătoare", descrie părintele Valentin legea „zidirii lăuntrice".
Treptele înălţării sufletului sunt: renunţarea la lume cu toate speranţele ei, ostenelile ascultării de voinţa îndrumătorului, tăcerea.

Pentru mireni, acestea înseamnă următoarele: Renunţarea la lume presupune părăsirea vieţii păcătoase, pătimaşe şi întoarcerea cu mintea şi cu inima spre Dumnezeu, spre a-I fi bineplăcuţi.

Ascultarea este împlinirea poruncilor, prin care se stabileşte chipul vieţii de familist, cetăţean, fiu al Bisericii.

Tăcerea înseamnă îndepărtarea oricărei împrăştieri a minţii şi adunarea sinelui înlăuntrul inimii, pentru a petrece acolo neincetat înaintea feţei lui Dumnezeu. Insuşi Domnul devine atunci Invaţatorul unui asemenea suflet (Ava Isaia).

Pe această cale a renunţării la iubirea lumească a poftelor trupului, la iubirea de argint şi iubirea de slavă deşartă, sufletul dobândeşte o nouă credinţă. In el se trezesc simţămintele launtrice.

Această schimbare - „naşterea de Sus" — este cu putinta doar printr-o pocăinţă aducătoare de har. Pocăinţa presupue atenţia interioară continuă, lupta necontenită, purtată cu ajutorul Rugăciunii lui Iisus, cu gândurile păcătoase.

De asemenea, suportarea cu răbdare a suferinţelor şi jignirilor, care, după cugetul Sfinţilor Părinţi, sunt învăţătorii cei mai importanţi ai creştinilor din vremurile de pe urmă.

Toate acestea se numesc în Ortodoxie „nevoinţă a minţii*. Fără ea, nu există cunoaştere a Adevărului; în lipsa ei, însăşi Evanghelia se transformă într-o simplă „nouă morală" creştină.

Prevăzând (cu duhul) sărăcirea purtătorilor vii ai Tradiţiei în vremurile de pe urma, Domnul ne-a lăsat Sfânta Scriptură şi cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Sfântul Ignatie Briancianinov numea lectura scrierilor patristice „părinte şi ţar al tuturor virtuţilor", fară de care nu sunt cu putinţă înţelegerea Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea potrivit poruncilor, desăvârşirea creştină şi mântuirea…

Limba: Romana
Nr.pagini: 296
Dimensiuni:
An aparitie: 2013

RECENZII