Darul lui Dumnezeu, Arsenie Boca - Cele 10 porunci pe intelesul tuturor
DESCRIERE
Darul lui Dumnezeu, Arsenie Boca - Cele 10 porunci pe intelesul tuturor
Porunca a Treia
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert“
Cei vechi, zicea Părintele Arsenie, când pronunţau numele lui Dumnezeu se cutremurau. Să luăm clar seama şi noi cum îl pronunţăm pe Cel Prea înalt, deşi are multe numiri, după împrejurarea în care Il chemăm.
Cel mai minunat este să-L numim Tată după cum ne-a învăţat Iisus. Unii, zicea Părintele Arsenie, îi cer minuni, alţii îi cer nimicuri, iar unii îi cer socoteală neînţelegând planurile şi lucrările Lui, „care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului“.
Că nu ştim ziua şi ceasul când ne cheamă Dumnezeu la El şi când, cum zicea Părintele Arsenie apasă un nebun pe un buton cu arme atomice şi cădem ca muştele.
Căci piatra din capul unghiului lumii, zice Psalmul, a fost dispreţuită de cei fără de Dumnezeu şi, de aceea, lumea e în primejdie, condusă de nebunii care zic că nu este Dumnezeu.
Limba: romana
Nr. pagini: 32
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2015
Top 10
-Cărți noi
-- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
- 99,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII