Despre actele ratate - Sigmund Freud
DESCRIERE
Despre actele ratate
Sigmund Freud
Noua serie FREUD despre… își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizați cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Textele au fost cu greu selectate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?", răspunsul nostru este un "nu" categoric.
Cititorul va găsi, sperăm, în paginile acestor cărticele esențele prețioase ce se află adesea în recipiente de mici dimensiuni – pentru a-l călăuzi în perpetua sa căutare și pentru a-i oferi reperele necesare pe drumul cunoașterii.
„Un președinte al camerei deputaților a deschis odată ședința cu următoarele cuvinte: «Domnilor... declar ședința închisă»."
– Sigmund Freud
„Pierdem un obiect atunci când devine dăunător, când intenționăm să-l înlocuim cu altul mai bun, când am încetat să-l îndrăgim, când provine de la o persoană cu care relațiile noastre s-au înrăutățit sau dacă a fost obținut în condiții la care nu mai dorim să ne gândim."
– Sigmund Freud
***
Ne întâlnim aici cu o lucrare care face parte din Prelegeri de introducere în psihanaliză, alături de „Visul" și de „Teoria generală nevrozelor", și care descrie psihopatologia vieții cotidiene. Prelegerile din volumul de față au fost prezentate în fața studenților de la Universitatea din Viena între octombrie 1915 și martie 1916, motiv pentru care: „Nu a fost cu putință să păstrăm în timpul prezentării tonul calm și rece al unui tratat științific, vorbitorul asumându-și sarcina de a nu permite ca atenția auditoriului să scadă în timpul unei prelegeri de aproape două ceasuri", mărturisește Freud în Cuvântul înainte al cărții sale.
Textul a fost publicat în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 1, Introducere în psihanaliză, București: Trei, 2010
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 295,00 leiPRP: 350,00 lei
- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
RECENZII