Din tainele vieţii şi ale universului

thumbthumb
Preț: 135,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-973-97770-4-9
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 432

DESCRIERE

Din tainele vietii si ale universului

cartea s-a reeditat si o gasiti AICI

 

 

"M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară.
Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: "Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?"
Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi.
Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti.
Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea şi mersul vieţii.
Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii.
Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente.
Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl - Creatorul lumilor.
Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere.
Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor.
Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm.
Azi omenirea a făcut un pas pe treapta evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoştinţe să fie atât de ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturora; dar chiar şi în zilele noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini.
Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se înălţa, i se oferă asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual. Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-l pentru o viaţă mai bună şi mai iubitoare.
Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie această carte de ştiinţă şi filosofie cerească, pentru că îţi va lumina şi înălţa sufletul." (Scarlat Demetrescu)

 

Cuprins:

Închinare ... 5
Precuvântare ... 7

PRIMA CARTE

Existenţa lumilor invizibile ... 11
Corpul fizic al omului ... 15
Trupul ... 15
Corpul vital ... 19
Centrele de activitate ale corpului vital ... 24
Corpul planetar sau terestrian al omului ... 34
Funcţiile corpului planetar ... 36
Corpul solar şi corpul mental al omului ... 42
Moartea ... 50
Actul morţii ... 54
Concluzii ... 70
Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului ... 71
Judecata duhului ... 71
Viaţa duhului în spaţiu ... 73
Ocupaţia duhului în spaţiu ... 76
Reîntruparea ... 83
Argumente aduse în sprijinul legii reîntrupării ... 92
Probele reîntrupării ... 98
Procesul reîntrupării ... 104
Regresie hipnotică ... 116
Destinul omului ... 120
Influenţa gândurilor, dorinţelor şi faptelor în formarea destinului ... 121
Destinul colectiv ... 129
Când îşi termină omul existenţa terestră? ... 131

A DOUA CARTE

Comunicări din Cer ... 135
Se cere tăcere iniţiatului ... 135
Pământul este scena, iar oamenii sunt actorii ... 137
Cerul trebuie să aibă legături cu omenirea trupească ... 138
Omul evoluează pe mai multe planete şi sisteme solare ... 139
Combinarea fluidelor ... 142
Totul a provenit din concentrarea fluidului primordial ... 145
Materializarea din Tibet ... 147
Omul a trecut prin trei faze în existenţa sa pe Pământ ... 148
Duhul îşi construieşte viitorul sistem cerebral conform destinului său ... 150
Duhul nu mai revine pe urmele evoluţiei sale ... 153
Trecutul şi viitorul ... 155
Fiecare om are un veghetor ... 156
Visul ... 157
Idei despre creaţie ... 160
Ierarhia cerească ... 162
De ce a venit pe Pământ marele Guvernator solar ... 164
Combinarea şi asimilarea fluidelor ... 165
Evoluţia duhurilor planetare ... 166
Din ce este format un fluid ... 167
Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie ... 169
Evoluţia de la piatră la om ... 171
Cititorii gândurilor ... 173
Fotografierea entităţilor spirituale ... 175
Omul trupesc este instrumentul entităţilor spirituale ... 175
Cauza activităţii ... 177
Copilăria duhului ... 178
Opera materializărilor ... 179
Producerea sunetelor şi vorbirii directe a duhurilor ... 183
Păzirea legilor aduce fericire, încălcarea lor - nefericire ... 186
Templul ştiinţei cereşti ... 188
Este posibilă evoluţia entităţii spirituale în Cer, fără să se întrupeze? ... 189
Duhul-copil ... 192
Rugăciunea poate înlătura legea divină? ... 193
Iartă greşeala semenului tău! ... 194
Despre timp şi spaţiu ... 195
Văzul, auzul şi simţul duhului ... 197
Scânteia divină este o unitate indivizibilă ... 198
Crearea premergătorilor duhurilor ... 199
Înştiinţarea Tatălui divin despre tot ce se petrece în cosmos ... 200
Forvispiile ... 202
Forvispiile şi duhurile s-ar putea vedea ... 202
Cei trei Guvernatori ... 204
Conducerea Pământului ... 205
Lumea spaţială a Pământului ... 206
Botezul şi cordonul fericirii ... 208
Judecata şi pedeapsa ... 213
Omul trupesc este instrumentul de studiu al duhurilor cereşti ... 215
Lucrarea Sfintei Treimi ... 217
Acţiunea duhurilor ... 218
Moartea spaţială ... 220
Gândirea ... 221
Ocupaţiile duhurilor întrupate ... 222
Crearea duhului ... 223
Rolul dreptaşului, stângaşului şi al celui-de-creştet ... 225
Conducerea popoarelor ... 227
Adevărul îşi are gradele lui ... 230
Evoluţia ideilor ... 230
Cauza şi efectul corespunzător ... 233
Urmările încălcării legilor cereşti ... 234
Formarea iniţiatului ... 236
Ideile sunt forţe ... 237
Despre fluide ... 239
Ştiinţa Cerului ... 241
Luna. Plecarea din acest sistem ... 242
Suferinţa este pârghia evoluţiei ... 244
Evoluţia se face în grupuri ... 246
Cosmosul - creaţia ... 247
Mişcarea şi viaţa soarelui ... 249
Constituţia soarelui ... 251
Sfera divină ... 252
Duhul uman trece prin mai multe feluri de întrupări ... 254
Sfera divină ... 255
Plecarea duhurilor de pe planeta noastră ... 257
Atractivul şi electrivul - magnetismul şi electricitatea ... 259
Duhul cu cele şapte învelişuri ... 262
Există specializare şi în Cer ... 264
Activitatea divinului Tată central ... 265
Diferite categorii de eteruri ... 269
Eterul magnetic ... 272
Şcoala duhului se face prin memorare ... 273
Legea fizică şi legea morală ... 275
Liberul arbitru ... 277
Două forţe concură la evoluţia entităţii spirituale ... 279
Mecanismul gândirii ... 280
Omul e un mic univers ... 283
Cele mai bune lecţii sunt câştigate prin dureri ... 285
Visele ... 289
Asocierile spaţiale ... 291
Activitatea duhului este înscrisă în el ... 294
Să slăvim pe unicul Tată divin ... 295
Gradele spirituale se dau din planetă în planetă ... 296
Cele trei mari acte ale vieţii umane ... 299
Îmbrăcarea duhului cu şapte învelişuri ... 301
Civilizaţiile de altădată - Potopul ... 303
Pregătirea pentru plecare ... 306
Progresul e continuu, dar în valuri ... 307
Cele trei categorii de duhuri ... 308
Soarele - Razele cosmice ... 310
Lumina şi căldura de la suprafaţa pământului ... 313
Spaţiile sunt pline de unde-gânduri ... 315
Intuiţia ... 317
Trecerea materiei prime prin starea fluidică, gazoasă, lichidă şi solidă ... 319
Ierarhia duhurilor planetei noastre ... 321
Ideea este o fiinţă ... 323
Adevărul deplin şi adevărul redus ... 325
Crearea plantelor, animalelor şi omului ... 327
Ierarhia în lumea duhurilor albe ... 330
Mânuirea fluidelor ... 330
Întâi a fost creaţia fluidică, apoi cea solidă ... 333
Propagarea Adevărului ... 335
Forma corpurilor cereşti ... 336
Duhul pleacă neştiutor de la Centru şi se înapoiază în glorie spirituală ... 337
Ştiinţa revelată va lumina lumea ... 338
Totul evoluează ... 339
Formarea Sferei divine ... 342
Reîntruparea este un examen necesar colectivităţii ... 346
Construirea mineralelor, vegetalelor, animalelor şi a omului ... 347
Creaţia Centrului ... 349
Evoluţia se face individual, dar şi în colectiv ... 351
Ciclurile evolutive ... 352
Totul s-a născut din particule haotice ... 354
Apariţia omului pe pământ ... 355
În esenţa sa, duhul este format din trei particule ... 356
Lumile se conduc prin puterea sugestiei ... 359
Particule vii alfa, beta şi gama ... 361
În Cer se face teorie, iar pe pământ - aplicarea teoriei cereşti ... 363
Orice duh transmite şi recepţionează idei ... 365
Sfera divină şi familia umană ... 367
Boala duhului ... 369
Creatorii centrali ... 373
Tatăl periferic ... 374
Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh ... 378
Cele trei zone ale Gloriosului periferic ... 386
Totul trăieşte în sânul Tatălui ... 388
Gloriile spirituale ale unicului Tată divin ... 389

Ultimul meu cuvânt ... 391

Limba: romana
Nr.pagini: 432
Dimensiunu: 24x22
An aparitie: 2013

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

Din tainele vieții și ale universului

O carte pur și simplu geniala. O ador..Ar trebui că fiecare dintre noi să citească aceasta carte
Created in 0.0279 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.