Dumnezeu, mama si eu

Dumnezeu, mama si eu - Franz-Olivier Giesbert


Cel mai mare pericol din lume este să-ţi pierzi gustul pentru Dumnezeu.
JULIEN GREEN

…am avut întotdeauna un sentiment de jenă în fata manifestestărilor pompoase ale credinţei. De pildă, atunci când, în timpul slujbei, un credincios îşi rosteşte rugăciunea cu voce tare, lovindu-şi melodramatic fruntea sau pieptul. Sau când, între două slujbe, un altul, în genunchi în faţa altarului, se dă de ceasul morţii, etalând ostentativ plăgi invizibile.

Avem de-a face aici cu afectare, în cel mai bun caz, sau cu făţărnicie, în cel mai rău caz.

Nu cred nici în umilinţa arătată ostentativ, Umilinţa ori e în taină, ori nu-i deloc. In cazul de faţă, cea a lui Augustin mi s-a părut întotdeauna dubioasă.

Exagerează, îşi ia şi poziţia potrivită. De-a lungul Confesiunilor, face tot mai multe temenele în faţa „stăpânului cerului şi al pământului'', se arată plin de umilinţă în faţa „bunătăţii sale depline'', cântă „mana lui Dumnezeu care-l va smulge din mocirlă'' şi-l va izbăvi; îşi pune cenuşă-n cap cu desfătare.

S-o fi dispreţuind oare? Sunt sigur că nu, Chiar dacă, înainte de a se converti, se descrie pe un ton tânguitor ca „o rană sângerândă'', este un mascul dominator, orbit de „uriaşul edificiu'' al propriei memorii şi al propriilor cunoştinţe, îi „place să iubească'', după cum spune, numai că se iubeşte şi pe sine cât încape, lată de ce berberul din Algeria l-a făcut pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa.

Cartea sa are ceva divin, atât e de plină de Dumnezeu, dar Dumnezeul său are ceva augustinian, atât e de uman. E atât de uman, încât ni-l şi imaginăm pe Atotputernicul ascultând laudele lui Augustin, în poziţia gânditorului lui Rodin, mângâindu-şi barba albă, cu picioarele în nori.

Acest Dumnezeu antropomorfe este Dumnezeul celor mai mulţi creştini. Nu e cel al mamei mele, care susţinea: „Nimeni n-a spus mai bine decât Sfântul Augustin că pe Dumnezeu trebuie să-l căutăm în noi înşine, dar, odată ce l-a găsit, l-a redus şi l-a înrămat. A făcut din el un Dumnezeu de tablou."

Exact acest „Dumnezeu de tablou" a stricat cele mai frumoase religii. El convoacă, impune, spune ce-i bine şi ce-i rău, spune până şi ce trebuie să mâncăm. Şi e, mai presus de toate, atât de uman, încât porneşte la război pentru un da sau pentru un nu.

La fel ca apostolul Pavel, Augustin este un războinic, fireşte, mai paşnic, ceea ce nu-i aşa de greu, dar i-a combătut fără ostoire pe ereticii vremii sale, începând cu maniheiştii, pe ca-re-i socotea diabolid şi cărora le-a consacrat cărţi fulminante, precum Contra Faustum Manichaeum.

Născut în Babilonia cu un secol mai devreme decât Augustin, în 216 d.Hr., Mani este un profet autoproclamat, de inspiraţie paveliană: în Evanghelia sa, se prezintă ca "Sfantul Duh vestit de Hristos".

Limba: romana
Nr. pagini: 175
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII