Ecaterina cea Mare
DESCRIERE
Ecaterina cea Mare (Henri Troyat)
FIGCHEN
Sperau să aibă un fiu. Dar e o fată. Viitoarea Ecaterina a II‑a a Rusiei se naşte la 21 aprilie 1729, la Stettin, în Pomerania, şi primeşte prenumele de Sophie Friederike Auguste.
Dezamăgită de a nu fi fost în stare să aducă pe lume un băiat, tânăra mamă, Johanna Elisabeth, nu privește cu prea multă duioșie copilul din leagăn.
În plus, este convinsă că prin frumuseţea şi abilitatea ei mondenă ar fi putut să aibă parte de o poziţie mai bună în societate.
Născută Holstein‑Gottorp, nu este ea înrudită cu Casa ducală de Holstein, a cărei ramură principală poate să aspire la coroana Suediei?
În locul strălucitoarei ascensiuni la care visa, a trebuit să se mulţumească cu o partidă modestă. Familia ei i‑a aranjat căsătoria, fără ca măcar să îi ceară părerea.
La cincisprezece ani, s‑a măritat cu prinţul Christian August de Anhalt‑Zerbst, cu douăzeci şi şapte de ani mai în vârstă decât ea.
De fapt, un personaj destul de neînsemnat, unul din acei prinţi mărunţi şi scăpătaţi ce abundă în Germania fărâmiţată a secolului al XVIII‑lea.
General‑maior în armata prusacă, acest bărbat cumsecade, econom din fire, ţinând la ordine şi la religie, o copleşeşte pe Johanna cu o tandreţe ce nu o satisface deloc.
Pasionată de intrigi mondene, poziţia ei inferioară în societate o face să spumege de furie. Viaţa de garnizoană, undeva într‑un colţ pierdut de provincie, i se pare de o monotonie umilitoare. Din fericire, la scurt timp după naşterea lui Sophie, familia poate să se instaleze în fortăreaţa din Stettin.
Este un fel de promovare. Un alt eveniment îmbucurător: anul următor, Johanna dă naştere în sfârşit unui fiu. Dumnezeu i‑a ascultat ruga! Ea îl copleşeşte pe băiat cu dragostea şi mândria de care a lipsit‑o pe fiica ei.
Aceasta, încă foarte mică, suferă amarnic văzându‑şi preferat fratele mai mic. Încredinţaţi la început doicilor, copiii trec curând în grija guvernantelor. La castel domneşte sărăcia, esenţială însă pentru ei este menţinerea rangului social.
Preceptori, maeştri de dans, maeştri de muzică, servitori cu atribuţii nedesluşite, doamne de onoare, gentilomi umplu casa. Cei din familia Anhalt‑Zerbst fiind prinţi, important este ca, în ciuda sărăciei şi insignifianţei lor, cei mai tineri reprezentanţi ai Casei să fie iniţiaţi în uzanţele Curţilor europene.
Îndată ce sunt în stare să păşească fără să se împiedice în poalele veşmintelor, sunt învăţaţi să facă reverenţe şi să sărute cu evlavie pulpana hainei persoanelor importante. Foarte devreme, Johanna o face pe Sophie să respire aerul saloanelor.
O cară după ea la baluri, la banchete, la baluri mascate care au loc, din când în când, la marile familii din regiune....
Limba:Romana
Pagini: 543
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015
Top 10
-Cărți noi
-- 44,00 leiPRP: 49,00 lei
- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
Promoţii
-- 44,00 leiPRP: 49,00 lei
- 48,40 leiPRP: 55,00 lei
- 17,60 leiPRP: 20,00 lei
RECENZII