Poate că cititorii ar fi interesaţi de o experienţă pe care am făcut-o în urmă cu câţiva ani. Frecventam, la Lausanne, o prietenă pe nume N., care avea o fată de douăzeci de ani. In copilărie, cineva li oferise fetei o păpuşă de mare lux, îmbrăcată în dantele, cu o faţă fin conturată şi un păr blond natural.

De fiecare dată când fiica ei dormea alături de păpuşă, N. avea impresia că devenea deosebit de agresivă. Pe măsură ce anii treceau, cu atât mai antipatică îi părea lui N. păpuşa.

Am văzut-o şi eu - şi era gata să mi se facă rău! Păpuşa avea o influenţă malignă. O vedeam „ambalată“ într-un nor negru. Te-ai fi putut întreba dacă nu era cumva vorba despre farmece. Nu voiam să mă ating de obiect.

— Fiica mea nu mai e deloc interesată de ea, o voi face să dispară, mi-a spus N.

—S-o ardem, i-am sugerat eu.

In apropiere se afla o pădure mare. Ne-am dus într-o poieniţă discretă şi am aprins un foc din crengi ca să ardem păpuşa. Aşezate în faţa focului, meditam observând păpuşa.

Părul natural s-a aprins imediat, formând în fum o faţă de femeie blondă de o mare frumuseţe, cu o expresie de durere intensă. Am perceput un lagăr de concentrare, în ultimele minute în faţa cuptorului crematoriului. N., aşezată alături de mine, a văzut acelaşi lucru şi mi-a spus.

Părul păpuşii (care avea deja douăzeci de ani) era probabil mai vechi decât păpuşa însăşi. Deoarece în lagărele de concentrare exista obiceiul recuperării a tot ce se putea recupera, înainte şi după moartea deportaţilor, mi-am spus că părul aparţinuse acelei feţe.

Am simţit dorinţa să comunic tandreţe şi compasiune acelui suflet nevindecat de suferinţă. Focul a început să miroasă foarte urât, parcă a carne arsă; membrele păpuşii, făcute dintr-un fel de celuloid, nu voiau să ardă.

M-am întrebat dacă nu cumva şi ele erau pe bază de materie umană (gelatină extrasă din oase?). Eram profund tulburate. Atunci N. mi-a spus că fiica ei spusese întotdeauna - chiar şi când era foarte mică - că îşi amintea de ultima ei moarte, într-un lagăr de concentrare nazist!

Mai târziu, N. a dus-o la cel mai bun psiholog din Elveţia: copilul le-a repetat ceea ce spusese de când era mică. Nu era luată în serios şi starea ei nu se ameliora. Mai târziu, i s-au făcut regresii hipnotice.

Fata şi-a regăsit nişte amintiri cumplite dintr-un lagăr din Ultimul Război Mondial. Starea ei s-a îmbunătăţit puţin, dar nu s-a putut elibera total.

Nu am încercat să aprofundez legătura dintre fiica lui N. şi faţa fetei blonde zărite în flăcări - totul era mult prea penibil; dar eram sigură că exista o legătură.

Am găsit în cartea confratelui meu Jean Prieur, Memoria lucrurilor, o altă relatare despre memoria focului. Era vorba despre un bărbat, Raphael Vacinny, care povesteşte că a cumpărat un tablou la licitaţie.

Apoi au început necazurile: în fiecare dimineaţă, tabloul stătea pieziş pe perete. In fiecare zi, Raphael îl îndrepta, iar în dimineaţa următoare, era iar strâmb. Poate că era de vină un curent de aer, dar, lucru şi mai rău, sănătatea proprietarului a început să se înrăutăţească.

Noaptea era chinuit de coşmaruri, stătea prost cu moralul, era palid, obosit, tulburat.. Şi-a pierdut treptat clientela (era magnetizator). Intr-o zi, şi-a dat seama că totul a început de când cumpărase acel tablou...

--------------------------------

DIN CUPRINS:

Călătorie în memorie

MEMORIA LUCRURILOR

I. Materie şi inteligenţă

Materia nu mai este cea pe care o credeţi

Corpusculul-undă

Cântarea cuantelor?

Realitatea îşi acoperă faţa

Fotonul e inteligent

Ştiinţa devine holistică

Memoria infailibilă a duhului potasiului

Micile găuri pline de spirit

Universul este memorie şi mişcare

II. Vieţile anterioare ale Pământului

Pietrele au un suflet?

Memoria pietrelor

Pietrele vorbitoare

Castelele bântuite din Dordogne

Totul cântă în natură!

Arhivele Pământului

Memoriile unei tinere zburdalnice: planeta noastră

Misterul „gamaheilor“

Pietrele care zboară... nu fac muşchi!

Jos măştile!

Memoria solului

III. Memoria apei

Similia similibus curantur

O poţiune magică pe bază de molecule-fantomă

Iraţionalul de astăzi este raţionalul de mâine

Oceano nox

IV. Arhivele aerului

Aerul: cel mai fidel dintre cei mai fideli mesageri

Emisiile fosile

Defuncţilor le place la nebunie electronica!

Transcomunicarea instrumentală

Aceşti morţi care nu vor să tacă

Memoria zgomotelor dispărute

Limba: romana

Nr.pagini: 280

Dimensiuni: 13X20

An aparitie: 2016