Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi

…copiii nostri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi gresite: fie nu se împotrivesc lumii si, acceptând valorile ei false, rămân în aparentă crestini, îndărătul unei „măsti” a bunei credinte, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o pozitie ostilă fată de tot ce îi înconjoară.

În general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să-i adaptăm pe copii la această lume cu orice pret, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă fată de lume sau dispret şi superioritate fată de cei ce nu fac parte din comunitatea lor.

Aceste atitudini sunt distructive.

Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărati. Preot Alexei Uminski

……………..

Cartea de faţă, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei.

În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Fragmente din carte:

...dacă e să vorbim de scopurile educării copiilor, mai înainte de a formula aceste scopuri trebuie spus că procesul educaţional este caracterizat de limitele sale temporale. Deşi copilul poate să rămână alături de noi destul de mult timp şi trebuie să-şi cinstească până la sfârşitul vieţii părinţii, educaţia se înscrie totuşi între aceste limite: copiii ne sunt daţi spre educare pentru răstimpul copilăriei, şi noi trebuie să-i pregătim pentru libertatea vârstei adulte.

După cum scrie părintele Vasilie Zenkovskii, educăm copiii pregătindu-i pentru libertatea conştientizării de sine în Hristos. Metodele noastre pedagogice şi limitele între care se află copilul vor înceta în cele din urmă să mai funcţioneze, iar el va deveni liber.

Sarcina noastră principală este cea de a-i învăţa pe copii să comunice în mod corect cu Dumnezeul Cel Viu, să le povestim despre Jertfa răscumpărătoare a lui Hristos în aşa fel încât această povestire să se întipărească în inima lor, nu numai în minte, să le dăm concepţiile corecte despre viaţa duhovnicească, să facem din ei nişte împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu, să-i ajutăm să se autoconştientizeze ca mădulare ale Bisericii Ortodoxe prin intrarea în viaţa comunităţii parohiale. Iată sarcinile care ne stau în fată!

Şi, bineînţeles, nu trebuie doar să le povestim copiilor despre credinţă, ci trebuie, mai întâi de toate, să manifestăm această credinţă.

Inainte de a vorbi despre metodele educative, despre particularităţile procesului educaţional, trebuie spus că nu poţi să înveţi pe cineva ceea ce nu poţi să faci tu însuţi. Nu putem da copilului ceea ce noi înşine nu avem.

Aşadar, înainte de a-i educa pe copii trebuie neapărat să ne întrebăm cine suntem, cum trăim - şi, probabil, trebuie să facem asta nu înainte de începerea procesului educaţional, ci tot timpul; în timpul comunicării cu copiii trebuie să ne controlăm permanent pe noi înşine şi să vedem ce reprezentăm de fapt.

Bineînţeles, putem cădea în altă extremă, spunând: „Cine sunt eu ca să-i educ pe copii? Eu sunt mai rău decât ei; copiii sunt atât de buni, atât de grozavi..."

Sigur, putem să spunem că în multe privinţe copiii sunt mai buni decât noi. Comunicarea cu copiii, în sine, poate să ne ajute să devenim mai buni. Domnul ni-i dă ca exemplu pe copii, ne spune că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor (vezi Mt. 19,14), că cine nu primeşte împărăţia cerurilor ca un copil nu va intra în ea (vezi Lc. 18,17).

De aceea, trebuie să învăţăm de la copii simplitatea, lipsa de prefăcătorie, firescul. Ei înţeleg mai bine anumite lucruri, chiar şi dintre cele duhovniceşti, decât noi, care suntem împovăraţi cu păcate multe.

Asta nu înseamnă însă că dacă ne dăm seama de păcătoşenia noastră nu trebuie să ne ocupăm de educarea lor. Pur şi simplu trebuie să înţelegem că dacă vrem să-i învăţăm ceva trebuie să ne mişcăm noi înşine pe calea dezvoltării şi desăvârşirii de sine duhovniceşti, să fim nevoitori, chiar dacă suntem păcătoşi: să progresăm astăzi măcar cu un milimetru, să facem ceva, să nu dăm înapoi. Lucrul acesta trebuie neapărat să fie prezent în conştiinţa noastră...

Limba: Romana
Nr.pagini: 128
Dimensiuni:
An aparitie: 2013

RECENZII