Eliberarea. Dincolo de limite, dincolo de sine

Eliberarea. Dincolo de limite, dincolo de sine - Catalin Manea

…Eliberarea. Dincolo de limite, dincolo de sine continua sa analizeze esenta fiintarii si a devenirii fiintei umane, in drumul ei catre Eliberare.

Capitolele cartii vorbesc despre complexitatea acestui proces: Linistea, Egoul, Cunoasterea, Acum-ul, Gandurile, Observarea, frica, Acceptarea, Siguranta, Suferinta, Constientizarea, Conflictul, Non-dualitatea, Devenirea, Ascultarea, Traditiile, Simplitatea, Eliberarea.

Fragmente din carte:

ACCEPTAREA

A permite este o sursă neîncetată de degajare şi uşurare. Nu este vorba despre a construi o tactică de permitere sau despre a emite teorii de practicabilitate în ceea ce priveşte procesul de permitere.

Cu adevărat, permiterea nu poate fi calculată sau încapsulată într-o metodă sau ritual. Bineînţeles, există porniri de tacticizare a permiterii, însă toate aceste metode au un punct de început şi un punct de sfârşit, din simplul motiv că orice tactică este finită şi pluteşte în relativitate.

Acceptarea este un adevărat elixir al clarităţii, oferind o transcenderé blândă a rigidităţii mentale, în care, de cele mai multe ori, domneşte răzvrătirea şi confuzia.

Prin acceptare, ceea ce este acceptat îşi pierde din puterea de influenţă asupra celui care acceptă, ca urmare a unei dizolvări evidente a blocajului creat de îndoială, opunere şi rezistenţă.

Lipsa de acceptare este o negare a vieţii, chiar dacă şinele egotic va încerca să se protejeze faţă de această actualitate, prin emiterea de teorii şi perspective împotriva elementului pe care nu îl poate accepta.

In primul rând, este necesar să fie conştientizat faptul că acceptarea nu se referă în mod direct la ceea ce se întâmplă. Majoritatea călătorilor nu pot primiEliberarea prin acceptare, deoarece ei se concentrează exclusiv pe conţinutul tangibil, care nu se află în armonie cu propriile proiecţii, imagini şi ranguri.

Nu poţi accepta pentru că mintea consideră că este inacceptabil, această consideraţie venind in urma unui proces de măsurare şi de raportare la propriile standarde, construite prin intermediul cunoaşterii şi al experienţelor anterioare.

De ce nu poate omul să accepte? Pentru că este inacceptabil pentru sinele pus faţă în faţă cu posibilitatea de a accepta, acest sine folosindu-se de conţinutul său pentru a cuantifica subiectiv eficienţa unei posibile recompense în relaţie cu un alt fragment.

Sinele egotic urmăreşte întotdeauna să primească o recompensă. Atunci când egoul întâlneşte o posibilitate de a se răzvrăti, acesta nu va ezita să o acceseze, deoarece, prin răzvrătire, apare pretenţia faptului că i s-a încălcat un drept şi i s-a deformat o imagine pe care el o are despre sine şi despre viaţă. Şi, da. Este confortabil.

In mod paradoxal, şinele egotic adoră să se răzvrătească, pentru că răzvrătirea îl propulsează Intr-o poziţie de victimizare prin care acesta se revoltă atât împotriva elementului care i-a greşit, cât şi împotriva vieţii, care a permis ca această experienţă să aibă loc.

Această răzvrătire este o dulce tentaţie, întrucât lipsa de acceptare conduce negreşit la dualitatea relaţiei vinovăţie - victimizare. Aşadar, răzvrătirea este o lipsă de acceptare.

Prin răzvrătire, şinele egotic îmbrăţişează plăcerea de a acuza şi de a fi o victimă, pentru că. prin aceste două porniri, el urmăreşte să primească o recompensă ulterioară.

Mai mult, şinele egotic se simte îndreptăţit să pretindă această recompensă, prin scoaterea în evidenţă a experienţei care l-a neîndreptăţit...

…………

…în urma lipsei de acceptare, sinele egotic se autopoziţionează pe tărâmul unui standard care îl autorizează să aibă un comportament ostil şi superior faţă de fragmentul găsit vinovat - bineînţeles, tot prin intermediul propriilor standarde.

Certitudinea interpretabilă conform căreia eul individual are ceva de primit împuterniceşte lipsa de acceptare şi autorizează intensificarea răzvrătirii, deoarece şinele egotic crede că prin accentuarea poziţiei de împotrivire şi de acuzare, recompensa ulterioară va fi mult mai bogată.

Cu alte cuvinte, pentru sinele egotic, intensitatea răzvrătirii este direct proporţională cu valoarea recompensei aşteptate. Acest fapt autorizează experienţa rolului pe care victima şi-l însuşeşte în mod accentuat, în preajma fragmentului care i-a greşit.

Intotdeauna, şinele egotic nu va scăpa ocazia de a-i reaminti vinovatului faptul că este vinovat, această experienţă emanând, de fapt, dorinţa sinelui egotic de a-i reaminti vinovatului că are o datorie de plătit.

Ori de câte ori va avea ocazia, şinele care se identifică preferenţial cu imaginea de victimă va avea tendinţa să se asigure că această imagine este văzută şi aprobată de către entitatea care joacă rolul de vinovat.

De fapt, scopul sinelui egotic, în perspectiva primirii recompensei, este de a proteja cât mai mult imaginea de victimă, de a o arăta, tocmai pentru ca fragmentul care a greşit să ajungă la identificarea cu imaginea de vinovat...

Limba: romana
Nr. pagini: 215
Dimensiuni: 14X20
An aparitie: 2015

RECENZII