Eminescu agent secret, traficant de carti interzise

Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 160
Format: 13x20 cm

DESCRIERE

Eminescu agent secret, traficant de carti interzise

 
Dosarele de interdicţie si moartea lui Eminescu

Există două dosare de interdicţie la viaţa publică a lui Mihai Eminescu. Unul, deja cunoscut, este Dosarul 968 din iulie 1883, iar celălalt, total necunoscut până anul acesta (2017), este Dosarul 645 din aprilie 1889. Ambele se află la Arhivele naţionale de pe B-dul Regina Elisabeta din Bucureşti.
 
Despre primul s-a scris relativ mult, dar destul de superficial s-a trecut peste denumirea în sine a dosarului. Căci interdicţia lui Eminescu nu este o simplă metaforă sau o deducţie din conţinut, ci este chiar denumirea dosarului: „Interdicţia Mihailu Eminescu”! Ceea ce mută discuţia din planul dezbaterii de specialitate, în planul unei realităţi tragice.
 
Aşa cum se ştie, în fatidica zi de 28 iunie 1883, Eminescu a fost scos cu forţa din viaţa publică şi băgat în cămaşa de forţă. Apoi, imediat, i s-a construit dosarul unei boli false (Dosarul 968 din iulie 1883), pentru a justifica mârşăvia faptei.
 
Al doilea dosar de interdicţie (645 din 1889) este descoperirea senzaţională a Prof. Univ. Dr. Florin Cristian Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Europene a Cadrelor Didactice, Filiala România, care este şi editorul revistei „Cugetarea Europeană”.
 
Pornind pe urmele primului dosar (cel din 1883), distinsul profesor l-a descoperit, la Arhivele Naţionale, pe cel de-al doilea. împrejurarea care a determinat acest nou asasinat civil a fost publicarea, de către Eminescu, în ziarul „România Liberă”, a unui articol fulminant care a fost pe punctul de a dărâma guvernul. Iată cum s-au desfăşurat faptele în preajma acestui eveniment...
 
După o tăcere publicistică forţată, impusă de acoliţii lui Titu Maiorescu, Eminescu revine în 1888 la Bucureşti, unde îşi reia pe neaşteptate activitatea jurnalistică. începe să scrie la România Liberă dar, în acelaşi timp, fondează, în calitate de redactor şef, săptămânalul Fântâna Blanduziei, împreună cu fraţii Alexandru, Ulpiu şi Nerva Hodoş. Motto-ul şi deviza revistei era versul eminescian „Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul”.
 
Primul număr a apărut la 4 decembrie 1888 iar Eminescu a publicat în această revistă timp de şase numere. După care a dispărut definitiv din lumea publicistică. Revenirea sa în presă stârnise panică printre junimişti, foştii lui aliaţi, care s-au grăbit să-i astupe definitiv gura.
 
Tulburării generale, provocate de revenirea în forţă a lui Eminescu, i-a pus capac un articol nesemnat, apărut în numărul din 13 ianuarie 1989 al „României Libere” (Vezi ADDENDA, „Ultimul articol”)...
 
 
CUPRINS:
 
Cât costă Eminescu? 
Eminescu în Guinness Book 
Eminescu şi Manoilescu, fondatori ai Braziliei modeme
Campion al licitaţiilor bibliofile din România 
 
Rubla Eminescu
„Careul de aşi” ai imagologiei eminesciene.
Pe urmele lui Jan Tomas, cehul care a realizat cea mai cunoscută fotografie a lui Eminescu
Eminescu, agent secret şi contrabandist de cărţi interzise 
 
Catedrala Mântuirii Neamului a fost ideea lui Eminescu 
BRAND LA BRAND TRAGE. Valiza de călătorie Louis Vuitton şi ceasul de aur marca Breguet
PIESĂ DE TEZAUR: Primul film documentar despre Eminescu 
„DOINA” lui Eminescu - variantele interzise 
 
„Doina” şi afacerea Strousberg. Titu Maiorescu, trădător de ţară 
EMINESCU versus HOLLYWOOD. Cel mai mare monument din ţară dedicat poetului naţional
BISERICA DE LA IPOTEŞTI. România în doliu.
Sfinţii în doliu. Universul în doliu 
 
Eminescu, deposedat post-mortem de 3. 000. 000 de euro 
Investigatorul Eminescu şi denunţarea unui vânzător de ţară: I. C. Brătianu 
Dosarele de interdicţie şi moartea lui Eminescu 
„Agenţia” EMINESCU. Istoria statului româno-bulgar al Asăneştilor - traducere din limba germană de Mihai Eminescu
 
ADDENDA Articole-document scrise de Mihai Eminescu
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional 
Prefer un stat absolutist, cu oameni sănătoşi şi avuţi, decât statul cel mai liber, în care oamenii sunt mizeri şi bolnavi 
Despre renegaţi şi „dulcea” limbă maghiară 
 
Prin ce au contribuit ungurii la înaintarea omenirii? 
România, între germani şi ruşi 
Chestiunea evreiască 
Nu pe evrei îi apărăm, ci adevărul 
 
Românii Peninsulei Balcanice
Ultimul articol (13 ianuarie 1889)

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0904 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.