Energia spirituală

Preț: 30,90 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-9604-86-1
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 208
Format: 13X20
Categoria: Carti Filosofie

DESCRIERE

Energia spirituală

Henri Bergson

 
 
Energia spirituală, volum tipărit pentru întâia oară în 1919. adună şapte dintre eseurile cele mai importante ale lui Henri Bergson (1859-1941). membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatură (în 1927, ca "o recunoaştere a ideilor lui bogate şi incitante şi a strălucitei măiestrii cu care au fost înfăţişate"). Psihologic (în Visul sau în Conştiinţa şi viaţa), filosofic (în Sufletul şi corpul sau în Creierul şi gândirea: o iluzie filosofică), raţionamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenţă şi plasticitate. "Energia" este atestată aici numai prin acţiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenţă concretă, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, în fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, găsim atât unitatea cât şi diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitură majoră în gândirea contemporană, o operă încă deschisă interpretărilor.
------------------------------------------------------------------
CUPRINS:
 
Bergsonism şi bergsonizare (prefaţă de Lucian Pricop) ... 1
Notă asupra ediţiei ... 15
Energia spirituală. Eseuri şi conferinţe ... 17
Cuvânt înainte ... 19

I. Conştiinţa şi viaţa ... 21
II. Sufletul şi corpul ... 45
III. "Fantomele celor vii" şi "cercetarea psihică" ... 73
IV. Visul ... 94
V. Amintirea prezentului şi falsa recunoaştere ... 116
VI. Efortul intelectual ... 155
VII. Creierul şi gândirea: o iluzie filosofică ... 189

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0316 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.