Exercitii de Recunoștință. Intrebari si Raspunsuri - Marius Ghidel
DESCRIERE
Exercitii de Recunoștință. Intrebari si Raspunsuri
Marius Ghidel
Poziția noastră în momentul unui conflict va face diferența. Alegem lupta, apărarea sau iubirea orice ar fi, acceptarea, sacrificiul suprem? Aici intervine informația din cărțile domnului Marius care ne explică consecințele atitudinii interioare. Înțelegem că în fața noastră e Dumnezeu? Că totul se reduce la relația directă cu Dumnezeu? Exersarea permanentă a lăsării de sine, a fi mereu locul doi, ne duce în acceptarea profundă a curgerii vieții fără a mai încerca să o transformăm, fără intervenții. Pare utopic dar mai utopică mi se pare o viață lipsită de iubire și o lume care-și neagă cu ură Creatorul.
Cătălina Lezeriuc Tinei
„În timpul călătoriei mele înapoi către suflet, am citit multe cărți, toate m-au impresionat fiindcă toate m-au ghidat către ce aveam nevoie în acel moment, însă când sufletul m-a îndreptat către cărțile domnului Marius Ghidel parcă am știut undeva, în adânc, că mă întorceam acasă în propriul suflet. A fost un parcurs întreg, cărțile dumnealui, care au trezit în mine de la revolta egoului până la lacrimi de recunoștință și apreciere, au darul de a curăța toată stricăciunea egoului și de a ne împinge către ceea ce suntem cu adevărat. Cred că nu există suficiente cuvinte în limba română care să definească cât de minunate și pătrunzătoare sunt aceste cărți. Viziunea dânsului despre lume este cea a sufletului și a păcii sale, cu cât citesc și recitesc înțeleg mai profund și cumva sufletul se descătușează, se eliberează de strânsoarea în care a fost ținut, se simte ca o gură de aer de munte după ce ai fost închis într-o cutie, atât de puternice sunt. Cu cât mai multă înțelegere și deschidere vine, cu atât te simți mai aproape de divin și de lumea lui perfectă. Raiul e aici pe pământ, asta simțim când iubim și lăsăm egoul să se topească. Cu fiecare întrebare și răspuns se deschid noi și noi înțelesuri ca o mare încăpere cu sertare divine în lumea aceasta complexă și totodată simplă a lui Dumnezeu. Atât avem să facem, să ne deschidem către aceste lucruri, să le lăsăm să se așeze în noi și să începem să punem în practică, fiindcă propria experiență face o mare diferență. ” Ema Plopiș
„Am înțeles că smerenia se așază ca o cunună în jurul inimii noastre atunci când alegem să trăim în iubire, renunțăm la dorințe, la pretenții, la tot ce ne pune pe locul întâi. De ce a fost ales domnul Marius Ghidel? Nu știu. Dar știu că Dumnezeu acționează din necesitate. Așa că era nevoie de dumnealui. Poate că a fost ales pentru bunătatea și blândețea pe care le manifestă, pentru capacitatea de jertfă. Drumul spre Acasă ni-l poate arăta cel care și-l amintește. Cel care poate aduce mărturie despre Miracolul vieții.”
Mergând spre serviciu am zărit scris mare: „Science for tomorrow”. WOW! Asta reprezintă toată munca domnului Marius! Sunt manuale de știință, știința zilei de mâine; când aplici instrucțiunile se schimbă ziua de mâine. Fiți fără frică! Avem nevoie doar de studiu și puțin antrenament. Studiu pentru a clarifica ce suntem, din ce suntem alcătuiți, pentru ce ne-am născut etc. Antrenamentul ne risipește vălul de pe ochi, ni se dezmorțesc aripile. Risipim ceața și vedem Cerurile.
Exersăm prezența, a fi aici și acum, disponibil pentru tot și toate, dar oferind libertate, curgere. Te contopești cu toată suflarea și așa găsim armonia, echilibrul. Dar sunt trepte, niveluri de antrenament. Și cred cu tărie că prima treaptă e ACCEPTAREA. Apoi totul vine de la sine, dar nu uita de prezență! Altfel ne fură peisajul și o luăm de la capăt!:)) De fapt, ăsta e antrenamentul!
Dorința! Suntem antrenați să ne dorim mai mult binele nostru! E ca un joc de domino, ai o dorință și ți se împlinește, după care apare alta și tot așa... Dar egoul nu e mulțumit niciodată, așa cum ne spune domnul Marius: „Când vrei ceva, vrei pentru eu, ființa divină din noi nu vrea nimic, dar a vrea pentru tine nu există, că nu este un eu, ci există doar o ființă comună. Trebuie să vrei tot binele celorlalți și atunci nu mai există conflict și suferință. Fără eu nu mai are cine să sufere. De ce nu ai vrea asta?” Cât ne gândim la cei de lângă noi? Cât de mult suntem dispuși să renunțăm la noi și să ne dăruim celor în nevoie? Suntem deschiși să renunțăm la suferință pentru a trăi în bucuria de a aduce zâmbetul pe buzele Dumnezeului din față? Când cei din jur sunt fericiți nu mai ai nevoie de nimic. E ca și cum miracolul se perpetuează zilnic. Ce bucurie mai mare ar putea exista decât momentul în care ți se spune: „Mulțumesc!”. E momentul confirmării prezenței tale! Ți-ai făcut treaba, te-ai dăruit cu iubire necondiționată, uitând de eu.”
Cătălina Lezeriuc Tinei
Top 10
-Cărți noi
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 69,90 lei
- 31,00 leiPRP: 33,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII