Farmecul unei relaţii interzise

thumbthumb
Preț: 19,90 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 368
Categoria: Carti dragoste

DESCRIERE

Când vine vorba de dorințe și plăceri, el este cel mai abil maestru.

Căpitanul Aden St. George face parte din Regimentul de Gardă al Coroanei britanice. Însă aceasta este doar o acoperire pentru unul dintre cei mai buni spioni ai Angliei, însărcinat întotdeauna cu misiunile cele mai dificile, atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor englezeşti. În viaţa personală, el preferă să stea departe de înalta societate frivolă, mai ales după modul în care mama sa a fost folosită de prinţul regent, viitorul rege George al IV-lea. Dar cea mai recentă dintre sarcinile sale îl obligă să o protejeze pe neconvenţionala şi energica Lady Vivien Shaw.

S-o salveze din ghearele răpitorilor a fost partea uşoară. Însă greul vine în momentul în care trebuie să reziste în faţa frumuseţii ei. Căci datoria îi cere lui Aden să nu o scape din priviri – dar nu numai ochii îi sunt atrași fără scăpaare de tânăra rebelă, ci și buzele lui. Și pentru cineva care vede implicarea într-o relaţie ca pe o slăbiciune, aceasta este o nebunie pură şi delicioasă.

Deşi Vivien îi este recunoscătoare lui Aden pentru ajutorul său, ea are secrete pe care trebuie să le ţină ascunse. Însă, pentru că bărbatul care a pus la cale răpirea ei este încă în libertate, are nevoie de protecţia chipeșului căpitan la fel de mult cum tânjeşte după atingerea lui...

Limba: romana
Nr. pagini: 368
Dimensiuni: 14X21
An aparitie: 2015

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0269 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.