Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor

Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor. Marturii despre Parintele Arsenie Boca - Romeo Petrasciuc

…toţi cei cuprinşi în această carte – oameni care i-au fost apropiaţi şi care l-au căutat cu vreme şi fără de vreme – se recunosc pe sine doar în măsura în care îşi revendică dependenţa de Dumnezeu prin acest „Sfânt al Ardealului”, în fapt, al întregului Neam românesc.

Fragmente:

„Nu-ţi ajunge, mă?
Nu te-ai mustrat tu destul pe drum?”

Haideţi să vă mai zic una... Bine că mi-am adus aminte, că e frumoasă şi asta] Am zis cândva: Gata, mă pregătesc! Mă pregătesc, postesc, ca să mă spovedească Părintele fi să mă pot împărtăfi şi eu.

Părintele nu slujea, pe când era la Drăgănescu; slujea Părintele Bunescu. Şi zic: Las că mă împărtăşeşte Părintele acolo. Nu m-o spovedit Părintele, nici nu s-o uitat la mine! N-am zis nimic, că nu puteai... în faţa Părintelui, nu comentam, nu îndrăzneam. Ce, îmi tremurau picioarele!

Mă duc altădată.., cu totul nepregătit. Cu păcatele pe mine! Atâta m-am mustrat pe drum!... Păi cum mă duc eu!Păi cum mă înfăţişez eu Părintelui? Păi cum?... Numai m-o chemat Părintele, m-o dezlegat şi gata! No, pentru noi acum, în ziua de astăzi, e ceva neobişnuit. Neobişnuit! Cum, domnule? Adică atunci când te pregăteşti - că vedeţi că toţi oamenii zic că se pregătesc, că se duc —, nu te baga în seamă.

Şi, când eşti pregătit, cred că nu eşti pregătit. Şi o zis Părintele: Nu-ţi ajunge, mă? Nu te-ai mustrat tu destulpe drum? Numai îţi trebuia dezlegarea şi atât! Vedeţi cum face omul legătura cu Dumnezeu?! Te spovedeşti lui Dumnezeu — să recunoşti înaintea lui Dumnezeu neputinţa ta, să te arăţi exact cum eşti!

Şi când te-ai dus la Părintele, păi recunoşti starea în care eşti. Nu cum se duc acum unii pe la preoţi şi n-au ce mărturisi. Cum o păţit unul, un farmacist.

Un farmacist din oraşul Victoria se duce la Părintele Teofil — îi prieten şi cu mine farmacistul - şi-mi zice: „Părinte Ghelasie, no, dacă mă tot duc în fiecare duminică şi mă spovedesc, la un moment dat nu mai aveam ce să mai zic.

Mă tot gândeam: Ce să mai zid Ce să mai mărturisesc? Şi mă întreabă Părintele Teofil: No, ce ai pe sufletul tău? Eu îi zic: Părinte, n-am nimic! Dar Părintele Teofil îmi zice; fi hi vreun Sfinţi Şi zicea omul acela: „Părinte, când mi-o zis că ti hi vreun Sfint, toate păcatele mi-or venit în minte imediat!”

Vedeţi? îmi atrăgea atenţia şi farmacistul acesta: „Vezi, Părinte, să nu cumva să ne treacă prin minte că, vai, ce înaintaţi suntem noii Sau: vai, ce aproape de Dumnezeu suntem! Nu! Nu! Suntem plini de patimi şi de păcate şi aşa te primeşte Dumnezeu, exact cum eşti!”

Şi să ai să spui tot timpul ceva, nu-i aşa? Să vii să spui înaintea duhovnicului că eşti păcătos şi exact păcatul, şi exact patima, şi exact gândul. Nu numai: Am greşit şi eu... Păi spune exact ce ai greşit! Păi l-am supăratpe ăla... Păi spune exact cu ce l-ai supărat! Sau cu ce L-ai supărat pe Dumnezeu.

Că exact de păcatul acela te dezleagă. De asta creştinii noştri, în ziua de astăzi, sunt tulburaţi. Creştini tulburaţi... N-au trăirea aceea care trebuie, n-au nici mărturisirea aceea corectă...

Limba: romana
Nr. pagini: 206
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII