Frati si surori sau iubire si rivalitate

Frati si surori sau iubire si rivalitate - Marcel Rufo, Christine Schlite

…când decid să aibă mai mulţi copii, aproape toţi părinţii sunt convinşi că vor şti să îi iubească pe toţi la fel, fără niciun fel de diferenţă şi fără preferinţe.

Au certitudinea – dând dovadă de naivitate şi în ciuda experienţelor personale – că între fraţi şi surori armonia este de la sine înţeleasă: sentimentul de apartenenţă la aceeaşi familie ar trebui să fie mai presus de micile rivalităţi cotidiene şi uneori pasagere sau a geloziilor fără nicio bază reală.

Fragmente:

Adolescentul şi frăţimea

„Rapandulă", „fraier(ă)", „eşti varză": iată câteva mostre (dintre cele pe care le suportă hârtia) de vorbe duioase cu care se gratulează fraţii şi surorile la vârsta adolescenţei.

Subiectele dihoniei se învârt de cele mai multe ori în jurul unor probleme vizând teritoriul - întâi de toate, camera, inviolabilă la vârsta aceasta -, apoi obiectele - haine, pixuri, mopede sau rollere - împrumutate fără autorizaţie, deteriorate sau niciodată restituite.

Conflicte, gâlcevi, uşi trântite şi încăierări sunt monedă curentă, extrem de firească. Aş merge până la a spune că sunt chiar necesare.

Adolescentul care nu se simte bine în pielea sa şi se află în căutarea identităţii sale de adult este din cale afară de nesuferit cu apropiaţii; nu ar avea nicio noimă ca fraţii şi surorile sale să fie scutiţi de toanele sale.

Primesc la consultaţii cu regularitate părinţi complet deprimaţi, atât de mult i-au năpădit certurile, bătăile care le zdruncină ideea frumoasă pe care şi-o făuriseră despre viaţa de familie.

Mezinul este plin de cusururi

Ţin să-i liniştesc pe părinţi: familia trece printr-o perioadă de zbucium major, din care scapă basma curată în majoritatea cazurilor. înainte de adolescenţă, copiii nu-şi văd părinţii îmbătrânind, aşa că vor lua la cunoştinţă această realitate în mod brutal.

Bineînţeles că aceşti „părinţi bătrâni" nu sunt în stare să-şi înţeleagă copiii, tocmai pe ei, care reprezintă tânăra generaţie.

Adolescenţa este o perioadă a vieţii care se caracterizează prin nevoia psihică de a se despărţi de copilărie şi de a se îndepărta de părinţi, învinuindu-i de toate disputele.

Adolescentul le va găsi nod în papură taman în menirea lor „primordială", cea de educator al propriilor copii. Socoteşte că sunt cei mai jalnici educatori ai fraţilor mai mici, el reuşind să surmonteze handicapul, doar datorită noii sale maturităţi...

Este relativ uşor să intri în conflict la acest capitol. Părinţii acceptă toate loviturile, fiindcă nu cunosc părinţi demni de acest nume care să nu se creadă supuşi greşelii în domeniul educativ.

Cu toţii se întreabă într-o bună zi dacă procedează cum trebuie, dacă iau hotărârile cele mai corecte pentru copiii lor.

In ochii fratelui mai mare, adolescent, mezinul are aşadar toate cusururile posibile, este un copil răzgâiat, care are voie să facă orice îi trece prin minte, „se ţine scai de poalele Iu' mami şi Iu' tati" şi mai cu seamă este „un turnător nemernic", gata oricând să spună părinţilor tot ce n-ar trebui să ştie vreodată.

………………

Cum să procedezi mai bine ca oricine

Dacă în perioada adolescenţei relaţiile dintre fraţi sunt ten- sionate acasă, există domenii în care rivalităţile se intensifica într-un fel mai degrabă pozitiv. După tatonările din timpul copilăriei, adolescenţa este momentul în care ne alegem o în-deletnicire pentru petrecerea timpului liber care ne va mar-ca o bună parte din viaţă.

Adolescenţii de azi sunt în general sportivi, iar rivalităţile frăţeşti se desfăşoară nu o dată pe pe- luze, tatami sau pârtii de schi. Dacă adolescenţilor le place sportul, e fiindcă le permite să se autodepăşească şi să devină tot mai puternici - calitate pe care ceilalţi sunt obligaţi să o recunoască.

Când într-o familie, de multe ori prin identificarea cu unul dintre părinţi, întreaga frăţime alege aceeaşi activitate sportivă, competiţia face ravagii şi pe teren, şi acasă.

Fiecare copil doreşte să fie cel mai bun, tentat de putere, dar şi pentru a fi cel mai apropiat de părintele care, pe vremea lui, s-a făcut remarcat în disciplina respectivă - şi, de ce nu, ca să fie mai bun decât acesta.

Lupta este adesea feroce. Cel mai puţin bun este întotdeauna cel ce se dă bătut; acesta trebuie să găsească atunci altceva ca să poată ieşi în evidenţă.

Dinastiile de sportivi se clădesc pe rivalităţi constructivi.

Ne aducem aminte de celebrele surori Goitschel, Christine şi Marielle, care se băteau pe pârtiile înzăpezite pentru medaliile de aur ale Jocurilor Olimpice....


DIN CUPRINS:

Introducere:
Sunt copil unic cu şapte fraţi şi surori

1. Inceputul poveştii, sau venirea pe lume a celui de-al doilea copil

Ia uite ce mi-au făcut
Să creştem mari
Ea voia un frăţior, el cerea o surioară
Cum să-l alungi pe nepoftit
O diferenţă de vârstă sănătoasă
Elogiul geloziei

2. Cel mare şi cel mic: fiecare cu spuza pe turta lui
Cine pierde, cine câştigă?
Prins între cel mare şi cel mic
Un fost copil unic
Un adult referent şi confident
„Suflând în ceafa celuilalt"
Cel mare sau cel mic: fiecare cu personalitatea lui
O competiţie pe cinstite
Să ne iubim pe noi, ca să-i iubim pe ceilalţi

3. Frate şi soră: rivalitatea genurilor
O imagine mult prea idealizată
Legea genului
Parteneri perfecţi
Şcoala, agent de scindare
Visul de a fi singur la pârihţi
Adolescenţi complici
O apropiere plină de riscuri
Părinţi de multe ori orbi
O iubire prea puternică

4. Jocul preferinţelor: iubirea neimpărtăşita
Cel mai frumos dintre copii
Afinităţi reale sau inchipuite
Povara trecutului
Planuri deşarte
Buna gestionare a preferintelor
Cel neiubit
Moştenire şi afectiune

5. Adolescentul şi frăţimea
Mezinul este plin de cursuri
Părinţi şi mediatori
Sindicatul adolescentilor

Limba: romana
Nr. pagini: 263
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII