Hiroshima

Hiroshima (John Hersey)

Pe 6 august 1945, Hiroshima a fost distrusa de prima bomba atomica aruncata vreodata asupra unui oras. Cartea de fata, capodopera jurnalistica a lui John Hersey, povesteste ce s-a intamplat in ziua aceea.

Prezentat prin intermediul amintirilor supravietuitorilor, documentul acesta nemuritor, intens si plin de compasiune, a devenit un clasic „care rascoleste constiinta omenirii”. (The New York Times)

Fragmente din carte:

LA UN AN de la explozia bombei, domnişoara Sasaki era infirmă, doamna Nakamura era săracă, părintele Kleinsorge se reinternase în spital, doctorul Sasaki nu mai era capabil să muncească aşa cum o făcuse cândva, doctorul Fujii îşi pierduse spitalul cu treizeci de camere pentru achiziţionarea căruia avusese nevoie de mulţi ani, şi nu avea niciun fel de perspective de a-l reconstrui, biserica domnului Tanimoto fusese ruinată, iar el nu mai deţinea vitalitatea excepţională de care se bucura înainte.

Vieţile acestor şase persoane, care s-au numărat printre cele mai norocoase din Hiroshima, nu aveau să mai fie niciodată la fel.

Desigur, opiniile lor despre experienţele prin care trecuseră şi despre utilizarea bombei atomice n-au fost unanime, totuşi se pare că au împărtăşit un soi ciudat de spirit comunitar stimulator, similar cumva cu cel al londonezilor în timpul bombardamentelor intense ale aviaţiei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial - o mândrie faţă de felul în care ei şi camarazii lor supravieţuitori rezistaseră unor suferinţe îngrozitoare. Imediat înainte de comemorare, domnul Tanimoto a adresat unui american o scrisoare în care şi-a exprimat clar sentimentele;

„Ce scenă sfâşietoare a fost în prima noapte! La miezul nopţii, am acostat pe malul râului. Pe pământ zăceau atât de mulţi oameni, încât a trebuit să trec peste ei.

Repetând întruna «Scuzaţi», am înaintat cu o găleată de apă şi am dat fiecăruia câte o cană. Ei îşi ridicau trunchiul şi acceptau cana cu o plecăciune, apoi beau în tăcere şi, după ce vărsau eventualele resturi, mi-o restituiau, mulţumindu-mi din inimă, şi spuneau: «Nu mi-am putut ajuta sora, care a fost îngropată sub casă, pentru că a trebuit să mă îngrijesc de mama, care avea o tăietură adâncă la ochi, iar casa noastră a luat foc în scurt timp, şi abia am izbutit să scăpăm.

Mi-am pierdut casa şi familia şi am fost eu însumi grav rănit, dar acum am decis să-mi adun toate puterile şi să termin războiul pentru binele ţării noastre.» Aşa mi-au făgăduit toţi, până şi femeile şi copiii.

Fiind foarte obosit, m-am întins pe pământ printre ei, dar n-am putut să dorm. în dimineaţa următoare, mulţi dintre cei cărora le dădusem apă în timpul nopţii muriseră.

Spre marea mea surprindere, nu l-am auzit însă niciodată pe vreunul ţipând de durere, deşi au suferit agonii teribile. Au murit în tăcere, fără să se plângă, strângând din dinţi ca să reziste. Totul pentru patrie!

Doctorul Y. Hiraiwa, profesor la Universitatea de Literatură şi Ştiinţe din Hiroshima şi membru al bisericii mele, a fost îngropat de bombă sub casa cu etaj, împreună cu fiul lui, student la Universitatea Tokio.

Niciunul nu s-a putut clinti măcar un centimetru sub greutatea enormă, iar casa a luat foc. Fiul a spus: «Tată, nu putem face nimic, decât să ne dedicăm vieţile patriei. Să strigăm Banzai pentru împăratul nostru.» Tatăl şi-a ascultat fiul şi a strigat: «Tenno-beika, Banzai, Banzai!»

Ulterior, doctorul Hiraiwa a povestit: «Pare ciudat, dar când am scandat Banzai pentru Tenno, am simţit în inimă o pace calmă şi luminoasă.» Fiul a izbutit până la urmă să iasă de sub dărâmături şi l-a dezgropat pe tatăl său, apoi l-a tras afară şi astfel au fost salvaţi. Amintindu-şi momentele acelea...
 

Limba: romana
Nr. pagini: 175
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII