Hristos vazut altfel

thumbthumb
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Anul publicării: 2013
Pagini: 352
Categoria: Carti Filosofie

DESCRIERE

Credinţa creştină este nebunie pură! Să crezi că acela care a creat atâtea lumi, galaxii, planete, materie neagră sau invizibilă, atâtea spaţii măsurate în mii de ani lumină şi de lumi a căror existenţă se întinde pe milioane de ani se poate interesa de ceea ce se întâmplă pe minuscula noastră planetă de câţiva ani (la scara universului, existenţa speciei noastre nu datează decât de câteva clipe) este ceva cu totul absurd!

Nu mai suntem în epoca în care Pascal putea spune: „Tăcerea veşnică a acestor spaţii veşnice mă înfricoşează".

Universul, aşa cum îl putem întrevedea, nu are nimic comun cu cel pe care îl cunoştea autorul Cugetărilor. In prezent, se crede că s-a format în urmă cu circa 15 miliarde de ani.

Aţi văzut, cu siguranţă vreunul dintre documentele în care ni se arată nori de galaxii îndepărtate, imagini splendide ale unor lumi în coliziune. Galaxia noastră cuprinde miliarde de stele, se pare. Miliarde!

Galaxia Andromeda este „constituită din mai multe sute de miliarde de stele asemănătoare Soarelui nostru... Câte galaxii există?" se întreabă pentru noi Hubert Reeves. „Un miliard de miliarde de miliarde... de miliarde? Şi mai multe. Tot mai multe."

In toate aceste spaţii, planeta noastră reprezintă mai puţin de un grăunte de nisip pe pământul nostru. Şi atunci, să afirmi că acela care a conceput şi creat toate aceste lumi se interesează de soarta micii noastre planete este o îndrăzneală absurdă. Să afirmi nu doar că se interesează de ceea ce facem noi, înseamnă sa-l aducem la micile noastre istorii, să-1 coborâm la nivelul nostru, ca pe vechii zei din Olimp...

Afară de cazul în care, dimpotrivă, am bănui în El o Conştiinţă, o Cunoaştere, un Ţel care depăşeşte infinit tot ceea ce viziunea universului ne-ar putea permite să presupunem. Dincolo de puterea creatoare a lui Dumnezeu, există dragostea; Dragostea pentru fiecare dintre creaturile sale, de la cele mai mici, de la cele mai slabe, la cele mai mari, la cele mai desăvârşite la cele mai capabile să răspundă Dragostei lui.

Intr-adevât, trebuie să recunoaştem, ar însemna să mergem ceva mai departe în nebunie. Creatorul tuturor lumilor să mă iubească pe mine personal, să aştepte de la mine ceva în schimb, sărmana, mica mea dragoste.

Cine ar putea crede aşa ceva?

Există chiar, în credinţa creştină ceva şi mai nebunesc.

Noi nu am ştiut să răspundem Dragostei sale, ne-am îndepărtat, ne-am rătăcit de el. Atunci Dumnezeu însuşi a venit să se facă unul dintre noi, ca să ne aducă la El, ca să ne mântuiască. Fiul său unic s-a făcut om.

Până aici încă mai putem înţelege întrucâtva, mai putem ghici că va face ceva pe pământul nostru, să predice, să-i înveţe pe alţii, să încerce să ne transforme, să ne înveţe să iubim, să-1 iubim pe Tatăl său, Creatorul nostru, şi să ne înveţe să ne iubim între noi, ceea ce este departe să se fi petrecut.

Dar acum ajungem la ceea ce este mai profund în mister, la ceva complet absurd, absurd care pare cu adevărat a fi contrariul a ceea ce trebuia făcut: pentru a ne mântui, Fiul său a ales să facă să fie condamnat ca un criminal şi să moară în chinuri groaznice.

Asta seamănă bine cu o poveste nebunească. Din ce motiv misterios Fiul lui Dumnezeu a ales o metodă atât de ciudată...?

……………………………

Pentru a ne mântui, pentru a ne smulge din păcat, Dumnezeu ne-a făcut să comitem o crimă mai cumplită decât toate celelalte: uciderea fiului său făcut om.

Din ce motiv misterios a ales oare o solutie atât de greu de înteles?

De ce Iisus s-a lăsat osândit ca un criminal si ucis în chinuri groaznice, desi, după cum ne spun Evangheliile, dacă ar fi voit, Tatăl său i-ar fi trimis legiuni de îngeri care să-l salveze?

Explicatiile oferite de Biserică nu ne permit să întelegem sensul profund al Patimilor lui Hristos. Ele contribuie, după opinia autorului, la adâncirea crizei în care se află Biserica din Occident.

François Brune propune o altă cale, o altă traditie, izvorâtă din interpretarea Evangheliilor pe care unii teologi occidentali încearcă să le golească de sens.

Limba: romana

Nr.pagini: 352

Dimensiuni:

An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0372 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.