Iesirea din intuneric, drumul spre lumina
DESCRIERE
Iesirea din intuneric, drumul spre lumina - Deborah King
Capacitatea de a simţi energia întunecată
Chiar şi când eram tânără, capacitatea mea de a recunoaşte întunericul a fost întotdeauna puternică. O copilărie marcată de abuzuri emoţionale şi sexuale te face hipersensibil ta latura întunecată a vieţii.
Dar, aşa cum arăt mereu, experienţa abuzului s-a dovedit a fi adevărata mea forţă ca învăţător spiritual şi vindecător, pentru că mi-a permis să rezonez cu nesfârşitele variaţii ale gradelor de lumină şi întuneric pe care le întâlnesc în fiecare zi.
Este o adevărată binefacere pentru vindecătorii aspiranţi să fie expuşi atât la lumină. cât şi la întuneric. Ca vindecători, vor avea nevoie de experienţa lucrului cu amândouă.
Am o practică fermă de a intra în toate situaţiile posibile cu mintea curată — fără să mă las influenţată de opiniile şi experienţele altora — astfel încât să pot obţine o evaluare nealterată.
Fac asta chiar şi cu oamenii cu care m-am întâlnit anterior sau cu locuri pe care le-am mai vizitat, dat fiind ca este întotdeauna posibil ca o persoană sau un loc care au fost cândva în întuneric să se fi îndreptat spre lumină şi viceversa.
Să nu presupui niciodată că ceva este permanent plin de lumină sau totalmente pierdut în întuneric. Orice ai întâlni — nou sau vechi —, încearcă abordarea „minte curată*: o mentalitate caracterizată de curiozitate şi uimire care iţi permite să fii totalmente în prezent.
Astfel abordată, viaţa se derulează pur şi simplu în timp ce tu o observi aşa cum e cu adevărat, fără preconcepţii sau filtre din trecut care să distorsioneze ceea ce vezi. Aceasta îţi amplifică aptitudinile senzitive înnăscute.
Totuşi, când înveţi prima oară să-ţi dezvolţi aceste aptitudini, este util să primeşti sfaturi de ia cineva experimentat In recunoaşterea energiei. îi încurajez pe studenţii mei să înveţe la fel cum am învăţat şi eu — de la dascăli care-mi cereau sa observ cum reacţiona corpul meu când ceva se întâmpla intr-un seminar.
Vorbesc despre ceea ce simt când apare o situaţie, astfel încât studenţii mei să-şi compare Impresiile cu ale mele. In timpul emisiunii mele săptămânale de radio şi la seminarii, comentez adesea dacă ceva anume are o vibraţie ridicată sau joasă, dacă e din lumină sau întuneric sau dacă e fundamentat sau nefundamentat înainte de a întreba: ''Ce simţiţi voi"
Când întunericul îşi face apariţia la una din prezentările mele, în cameră se poate simţi o energie palpabilă. De curând, când tocmai terminam o prelegere, am întrebat dacă altcineva din auditoriu voia să fie ajutat.
Am văzut o tânără venind din spatele sălii, şi pe măsură ce se apropia am observat cum scade temperatura din încăpere. In aceiaşi timp, luminile au început să pâlpâie. Corpul meu a început să-mi dea şi el senzaţii pe care le recunosc ca fiind provocate de apropierea răului.
Adesea le cer participanţilor să observe cum reacţionează corpurile ior la prezenţa unei energii întunecate ca aceasta. In acest fel, ori de câte ori simt aceiaşi lucru în propriile lor vieţi, vor şti că asta înseamnă că o energie întunecată este prezentă şi va trebui să fie extrem de precauţi....
Limba: romana
Nr. pagini: 162
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 58,50 leiPRP: 65,00 lei
- 35,00 leiPRP: 39,00 lei
- 39,90 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII