Imunitatea si plantele medicinale
DESCRIERE
Fructele şi legumele crude, adică hrana vegetală, conţin printre altele, beta-caroten, vitamina C şi alte substanţe cu efect antiviral şi antioxidant, care vor întări sistemul imunitar.
Există, fireşte, cazuri în care eficienţa antibioticelor este de netăgăduit. Folosite corect, ele grăbesc vindecarea afecţiunilor mai grave, ajută la evitarea complicaţiilor şi pot chiar să salveze vieţi.
Dar pentru ca toate acestea să fie posibile, trebuie avute în vedere următoarele: cu cât se iau mai puţine antibiotice în decursul vieţii, cu atât mai bine, deoarece cu fiecare nouă doză, creşte, fără nici o îndoială şi numărul agenţilor patogeni rezistenţi, asupra cărora ele nu mai au nici un efect.
In deceniile trecute, o serie întreagă de tulpini de bacterii au devenit imune la majoritatea antibioticelor tradiţionale.
Pentru a nu le permite acestor bacterii rezistente să ne dea târcoale, ele transformându-se ulterior în super-bacili şi fiind capabili să ne doboare, ar trebui să apelăm la plantele medicinale cu acţiunea antibacteriană, care nu combat numai bacteriile ci aproape mereu virusurile sau ciupercile şi care, în plus, stimulează sistemul imunitar.
Efectul plantelor recomandate în cele ce urmează a fost testat sub toate formele existente: ca picături, extracte, sucuri, drajeuri sau ceaiuri.
Se recomandă a cere informaţii de la farmacişti, biologi, despre fiecare în parte, mai ales dacă sunteţi însărcinate, alăptaţi sau dacă suferiţi de alergii sau boli cronice.
Limba: Romana
Nr.pagini: 240
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 200,00 lei
- 85,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 53,10 leiPRP: 59,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
RECENZII